La începutul săptămânii viitoare, de ziua lui Eminescu, va avea loc la Botoșani și la Ipotești o nouă ediție a Premiului Național de Poezie. Dacă Premiul „Opera Omnia” a ajuns la ediția a 27-a, Premiul pentru debut, care e decernat începând din 1999, a ajuns la ediția a 20-a. Una aniversară, așadar, ocazie cu care Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” (în grija căruia este acest premiu, considerat cam cel mai important pentru poeți debutanți) a pregătit o antologie în care ar fi trebuit să se regăsească cei 30 de autori care l-au câștigat între 1999 și 2017. În Exerciții de neclintire (Casa de Editură Max Blecher, 2017) nu sunt decât 29 dintre ei, însă de editarea ei s-au ocupat Ana Toma (care, cu ocazia asta, a creat o nouă instalație a cărei imagine se regăsește pe copertă), Ala Sainenco și Mihaela Anițului, așa încât cartea arată mai cumsecade decât antologia apărută după primii 11 ani la Editura Axa.
În antologie sunt poeme de: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roșca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ștefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes și Ciprian Popescu.
E evident, cred, de ce am acceptat să publicăm această carte, a 75-a care iese, din toamna lui 2010 încoace, la Casa de Editură Max Blecher: „Opus Primum” a rămas un premiu onorant, în ciuda confuziilor regretabile și a polemicilor care au existat în ultimii ani în jurul premiului „Opera Omnia”. În plus, rămân atașat de ceea ce înseamnă el și ca autor, și ca editor – de vreme ce trei poeți care au debutat la Casa de Editură Max Blecher l-au primit, în 2013 (Anatol Grosu), 2015 (Ștefan Ivas), respectiv 2017 (Ciprian Popescu), iar anul ăsta Nicoleta Nap și Dan Dediu, pe care i-am publicat în 2017, sunt pe lista scurtă a nominalizaților.
Exerciții de neclintire.
Antologia poeților laureați ai Premiului Național
de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum (1999-2017),
Casa de Editură Max Blecher, 2017
sunt poezii de atunci sau de acum?
RăspundețiȘtergereși, și
RăspundețiȘtergere