Astă-vară, ieșind dintr-un
anticariat bucureștean (unul dintre foarte puținele rămase în care poți găsi și
altceva decât cărți cu poze, ediții populare – în limba engleză, desigur – ale
unor volume clasice care dau bine în bibliotecă sau comicării de „literatură
motivațională”), am realizat că s-au făcut doi ani de când caut volumele de
poezie ale lui Judith Mészáros, singurul rezultat al acestei mici epopei
personale fiind reconfirmarea ideii că un cerc s-a închis și că ne-am întors în
locul de unde a început modernitatea occidentală. Oricâtă informație s-ar genera în flux continuu, oricât de simplu poți comanda un lucru – un produs – din partea cealaltă a lumii, oricât de încurajator pare gradul de alfabetizare generală a
societății, o carte de poezie este cam ce era și acum o sută cincizeci de ani: o raritate de preț pentru pasionați, colecționari și smintiții de
literatură.
Încadrându-mă și eu într-una dintre categoriile sus-menționate, misiunea
de a găsi volumul de debut al acestei poete misterioase, despre care nu am
găsit aproape deloc referințe utile pe internet, fără să devină chiar o fixație,
m-a însoțit încă de când tocmai scosesem numărul 13 – primul al celei de-a doua
serii –, însă de-abia acum portretul lui Judith Mészáros poate fi prezentat
cititorilor noștri. El cuprinde câteva poeme selectate din cele două cărți pe
care poeta le-a publicat înainte să dispară din peisaj (am aflat de curând că s-a
retras în orașul natal, Salonta), câteva referințe critice și un eseu al Ritei
Chirian, care sper să contribuie la redescoperirea unui discurs pasionant, prea
multă vreme ignorat. Nu vreau să anticipez sau să fac promisiuni fără
acoperire, însă aș spune că numărul 18 al P.I. poate reprezenta un punct de
plecare pentru reeditarea într-un viitor apropiat a poeziei lui Judith Mészáros.
Arătam în numărul trecut că „Poesis
internațional” începe tot mai mult să semene cu o antologie zdravănă – sau cu
un almanah (țin să spun că regret dispariția almanahurilor, erau câteva pe care
le citeam cu nesaț în copilărie, cu toate că vremea lor cam apusese deja), iar
numărul acesta are densitatea și diversitatea unei astfel de publicații, având
de aproape două ori mai multe pagini decât numerele din 2011-2012; ce-i drept, revista apărea atunci de patru ori pe an, în timp ce la
sfârșitul lui 2016 e greu de garantat și apariția ei semestrială.
Pe lângă scriitorii și traducătorii
români care au colaborat la alcătuirea acestui număr, el cuprinde textele a
peste douăzeci și cinci de poeți, prozatori și eseiști din paisprezece țări.
Poeți deja clasici ai secolului trecut, precum Robinson Jeffers (1887-1962), Paul
van Ostaijen (1896-1928), Nathan Alterman (1910-1970) sau Yves Bonnefoy
(1923-2016), stau lângă scriitori contemporani de primă mărime din America
(Ruth L. Schwartz, tradusă pentru prima oară în românește), dar și din Europa
Centrală și de Est (scriitoarea austriacă Ilse Aichinger, poetul și prozatorul
maghiar Parti Nagy Lajos și bulgarul Gheorghi Gospodinov sunt nume cunoscute worldwide). Rezultatele a două ateliere
la care au participat în 2016 poeți români, unul la Stockholm, celălalt la
Istanbul, adică poemele a șapte autori încă tineri din Suedia și Turcia, eseul lui
Robyn Creswell despre celebrul poet palestinian Mahmoud Darwish (1941-2008),
atât de puțin cunoscut la noi, textul lui Radu Vancu despre un exemplar critic
și profesor de literatură, Hugh Kenner (1923-2003), și cel al tinerei Cristina
Stancu despre Danielle Collobert (1940-1978) sunt doar câteva dintre materialele
pe care le-am potrivit în numărul cu care se încheie 2016. Un an cu tot felul
de vești și de întâmplări îngrijorătoare. Aici intră în joc acel cifru de rezistență al literaturii, puterea
ei de a șterge ecourile țâșnite din realul eruptiv: alarmismul și angoasa care se revarsă zilnic pe toate canalele, îndemnând
la dezangajare și lamentație.
Așa că să citim, să scriem și să traducem în continuare. Nu avem încotro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu