Tinerețe revoluționară,
bătrânețe între patru
pereți, tâmple ninse cum
doar în patria mătreții și a
părului sur ce-ți
transmite
mesaje viclene despre
înțelepciune.
Așa îmi vorbeai, când ai tras deodată frâna de mână și
ne-am oprit să admirăm măreția Automatonului.
Tu vorbești de
înțelepciune, tu care ai lucrat
cu roboții și-ai încercat
să-i faci să semene
cât mai bine cu Taica?
Lacrimile mi se scurgeau pe obraji, întinzându-mi
rimelul.
Nu mi-ai răspuns. Ai zâmbit și ai privit
mai departe, în zare. Un nufăr uriaș se scutura de
făpturile moi care-și făcuseră-n el sălaș pentru o
noapte.
Pe cer ardeau câteva supernove, sateliții bâiguiau
pe frecvențe demult istovite, metal
sfârâind la intrarea în atmosferă, amintiri glorioase sub
păturile rărite, piele descuamată, timp-glod.
Tinerețe revoluționară,
bătrânețe scheletică –
uite-i, chiar și acum, în grija unei Mașini superioare, cum
repetă bâțâindu-se aceleași
câteva ritualuri lipsite
de sens, același reapăn,
aceleași
strigăte sparte de luptă,
înverșunări împotriva
Perfecțiunii, chicoteli
pe care doar ei le-nțeleg,
mereu între aceiași patru
pereți, sau pe holuri cu lumină
posacă – ei spun că
lumina asta le mănâncă oasele,
fiindcă nu înțeleg Strălucirea cea
nouă pe care ne-au
dăruit-o binecuvântații Savanți –
fără să ne ceară la
schimb decât
sufletele?
Cine, în afară de
bătrânii ăștia descreierați,
ar mai fi refuzat un asemenea
târg?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu