Știam de Augustin Pop de 12-13 ani, îi întâlnisem numele, dar în general i-am citit versurile cam la mâna a doua (cu excepția poemelor cu care Alexandru Mușina l-a inclus în ediția a II-a a antologiei 80-iștilor). Pentru cel de-al 57-lea poem al săptămânii, am ales un text din Telejurnalul de la Cluj, volumul său apărut postum, fiindcă în această carte poetul clujean anticipează, prin discursul său direct, tranzitiv, ironic și blând militant, unele dintre lucrurile care aveau să se întâmple la câțiva ani după moartea lui, odată cu hărmălaia fracturistă. Merită citite (și mi se pare regretabil că în 18 ani nu s-a găsit niciun editor să le publice în volum) paginile de jurnal lăsate de Augustin Pop, pe mine m-au convins că a fost un scriitor și o conștiință care ar merita astăzi o mai justă apreciere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu