că va veni cineva
cu un zâmbet perfect
şi cu gesturi definitive
o insectă cu suflet de doică
să mă ducă spre ziua de mâine
cum duci un cal dărâmat de tristeţe
seara către abator
marți, 27 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
Cuvintele astea... imi dau fiori. :)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAlaturarea insectei (oricit de longeviva, tot efemerida e in esenta) cu sufletul de doica (etern) are efect.
RăspundețiȘtergereE atit de neasteptata. Are suflet insecta? Ce fel de insecta ar putea fi o doica? Albina? Fluture? Libelula? Carabus? Gindac? Depinde de creditele acordate de imaginarul fiecaruia.
Ca si zimbetul perfect de la inceput si tristetea ampla din final.
Ca si ziua de miine care-i o seara.
Ca si purtarea de grija care-i o invitatie la sacrificiu.
Profund si frumos.
XXM
Totusi cred ca cea mai potrivita insecta in context ete paianjenul. La fel, pinza lui nu-i ocrotitoare, decit pentru privire. Si asta daca nu e tesuta in casa. In natura poate fi chiar spectaculoasa. Am vazut eu una, in amurg, o punte intre vita de vie suspendata si crengile marului.
RăspundețiȘtergereDe asemenea, prezinta vantajul de a se destrama foarte repede.
este
RăspundețiȘtergereavantajul
...si eu vreau sa invat sa cred.
RăspundețiȘtergereP.S: asta se invata sau se mosteneste?