Trei poeme de Yaprak Öz

Yaprak Öz (n. 1973) a studiat Literatură Americană la Universitatea din Istanbul. A publicat volumele de poezie Fırtına Günlüğü / Jurnal din timpul furtunii (2006) şi Şiirli Müzik Kutusu / Cutia muzicală cu poeme (2009). Locuieşte în Istanbul, unde este profesoară de limba engleză.


Depresie


Ai dormit aşa de mult ieri încât la prima oră
a dimineţii eşti trează şi nu mai poţi aţipi
deşi ai vrea să mai dormi fiindcă eşti supărată.
Prima neplăcere a zilei e să nu ai ce face –
îţi bei cafeaua şi începi să te uiţi la Breakfast At Tiffany’s
pentru un zâmbet scurt până se face ora opt.
S-au adunat atât de multe vase murdare încât nu e
nici o linguriţă pe care s-o poţi folosi ţi-e greaţă
de la atâta fumat şi nu poţi pune nimic în gură.
Lucrul pe care îl faci cel mai des în ultima vreme
e să agăţi rufele spălate peste tot prin casă
pentru că te simţi mult prea leneşă ca să faci curat.
Ţi-e teamă să-ţi iei antidepresivele pentru că
te vor face somnoroasă din nou şi n-o să mai deschizi ochii
toată ziua vasele vor rămâne murdare iar singurul
lucru pe care îl vei termina va fi traducerea
poemelor lui C. spre miezul nopţii.
Te-ai săturat de tine te-ai săturat să aştepţi
să se întâmple ceva şi vrei să te întorci la
locşorul retras şi liniştit din vremea copilăriei
înainte ca El să-ţi reamintească
că există în viaţa asta un lucru numit dragoste.
Mulţi bărbaţi au fost atraşi de tine în ultima vreme dar
asta nu face decât să sporească confuzia
tu nu eşti nefericită din cauza lucrurilor care te-au ucis odată
eşti numai deprimată dintr-un motiv atât de simplu
pe care însă nu îl poţi controla – şi asta e cumva ironic.
Vrei să închizi ochii pentru o clipă şi
să uiţi de toate dar când o faci nu se întâmplă
nici o purificare în spatele pleoapelor numai
imaginea caselor de lemn de pe ţărm
avariate de vapoarele care se izbesc de ele.



Cântecul domnişoarei Lotus Alb


Am fost o floare am înflorit
şi m-am ofilit într-o secundă.
Am fost o bufniţă am ţipat
şi mi-am luat imediat zborul.

Să zbori e doar o clipă
la fel de scurtă ca atingerea,
la fel de rapidă ca un sărut.
Deşi pieptul meu a adunat
poate zece mii de sărutări.

Am crezut,
am crezut că e de ajuns să aştepţi.

Atât de puţin, o, atât de puţin timp.

Frica te ucide, florile pălesc, bufniţa tace.
Iar eu îmi spun:
aş vrea să fiu opiu, o chinezoaică micuţă
din nou, o inimă de gheaţă, o fecioară mută.

Am crezut că viaţa e un joc de cuvinte.

Am fost o floare, o bufniţă, o floare, o bufniţă,
într-o pădure neagră cad iar.



Ploaie


Singurătatea îşi piaptănă părul ore întregi.
Umblă desculţă prin cameră.
Se teme de tunete.

Gâtul ei este ca al puilor de pisică.
Picioarele-i sunt măslinii şi calde.
Obrajii ei – două fructe micuţe.

Gura ei e un pui de veveriţă,
un măr suculent,
un sirop dulce, roşu aprins.

Visează la pietricelele duse de râu,
la volumele de poezie pline cu flori uscate,
la cel care va lua toată durerea cu un singur sărut.

I-a lipsit obişnuinţa de a avea lângă ea un bărbat.
Vara a trecut fără dragoste.
Frumuseţea e acum într-o oglindă tot mai zgâriată.

Gura ei e umedă şi încăpătoare,
roşie ca un mac,
o floare de opiu, haşiş.

Singurătatea îşi face singură cafeaua şi citeşte.
Aşteaptă noaptea înfăşurată-ntr-un şal.
Doarme cu zgomotul furtunii.

Toate vor continua pentru o vreme
ploaia cu scurtele-i pauze
acest cântec de august.


traducere de Claudiu Komartin