Trei poeme de Gökçenur Ç.

Gökçenur Ç. (pseudonimul lui Gökçenur Çelebioğlu) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai admiraţi tineri poeţi turci. Absolvent al Universităţii Tehnice de Inginerie, a început să publice poezie în reviste încă din 1990, debutând de abia în 2006 cu un volum ce a avut parte de o primire foarte bună. Traducător în limba turcă al lui Paul Auster şi Wallace Stevens, este interesat în egală măsură de poezia orientală, traducând o antologie de haiku-uri din literatura japoneză modernă. Al doilea volum de versuri i-a apărut cu doar o lună în urmă. Traduceri din poemele sale au mai apărut în revista "Tribuna" (nr. 155/feb. 2009, pag. 26).

Umbrele celui plecat
lui Doğan Ergül


Umbrele pe care le-ai lăsat pretutindeni pe unde ai trecut se întorc la tine:
O umbră făcând în secret hărţi cadastrale în Kadiköy
O umbră ţinând în mână un pahar de rachiu cum ai dărui o crizantemă
O umbră care se ascunde după umbra unui copac
O umbră pe care ai zărit-o când te-ai aplecat să bei apă din râu
O umbră peste care cândva a galopat un cal
O umbră prinsă într-o carte la căderea nopţii
O umbră pe care păsările o iau drept creangă şi se aşază pe ea
O umbră lăsată în apartamentul prietenului tău când ai rămas peste noapte
O umbră pe care ai dăruit-o râurilor care se tem de-ntuneric
O umbră dormind sub umbra unui munte
Mi-a rămas o umbră de-a ta de când ne-am îmbrăţişat
N-am vrut să-i dau drumul, dar a început să fluture speriată
Şi nu m-a lăsat inima să o mai ţin, aşa că i-am dat drumul,
Iar ea a a plutit în grabă spre tine

Când toate aceste umbre se vor fi întors la tine
Singurul lucru rămas va fi lumina
Izbucnind din cuvintele tale.



Laudă ciclului perfect al vieţii unui inginer de vârsta a doua căsătorit, având un copil

În fiecare dimineaţă se trezeşte cu bucurie, ca şi cum ar fi găsit cuvinte noi
În fiecare dimineaţă spune: “astăzi voi scrie cu siguranţă un nou poem”.

Vede păsări verzi adunate în cimitirul grecesc,
încearcă să ţină minte această scenă pentru ca mai târziu să o scrie.

Şi o va face dacă microbuzul nu va da peste el
dacă curierul pe motocicletă nu va trece pe lângă el prea repede
dacă măcar în ziua aceea va găsi cu uşurinţă un loc de parcare.

Marea lasă un sărut matinal în spatele genunchiului ei / el nu îl vede
ploaia se învârte în jurul unui copac precum un taur

legat cu o funie / el nu o vede
copii, rândunele, nori împinşi de vânt în tăcere ca nişte cai
ce aleargă cu saci de făină legaţi sub copite / el nu îi vede

Pentru moment va începe să scrie
ordonanţa intră în birou şi îi spune că a-nceput războiul
oricum nu găsea nimic despre care să scrie
cuvintele nu mai sunt iubitele, ci soldaţii lui.

Seara se întoarce obosit ca un general
care a câştigat războiul, dar şi-a pierdut soldaţii.
Cina, desenele animate, vizitele rudelor
trebuie să aibă grijă de toate şi apoi va merge la culcare

Pentru a o lua de la capăt de dimineaţă cu
ciclul perfect al vieţii unui inginer de vârsta a doua
căsătorit, având un copil.



Laudă acţiunii concrete a mâinii

Mi-am aşezat capul pe pieptul tău dezvelit,
sângele îmi şiroia din nas
pe stomacul tău alb, către pubis.
Am spus: “Cuvinte, am crezut că ele mă pot salva.
Nu mai cred că o imagine poate fi
mai şocantă decât o lovitură în gât.
Cât am fost de naiv să cred că reacţia în lanţ
pornită de poemele mele va schimba lumea –
cei care schimbă lumea sunt cei care
nu se tem să atingă lucrurile cu mâinile goale,
mâinile lor nu se deosebesc de picioarele animalelor,
cei care pot să-şi lege şireturile dintr-o mişcare,
care pot bate un cui fără să-l îndoaie,
care pot să deschidă un borcan cu capacul înţepenit
care îşi hrănesc mâinile ca pe nişte păsări de foc
care îşi udă mâinile ca pe oleandri
care îşi ascut mâinile de noapte
care spintecă realitatea cu mâinile
care răspund lumii cu aceeaşi măsură
cei care schimbă lumea nu sunt cei cu idei bune,
cı aceia care au puterea de a distruge fără frică.
Ideile bune apar şi dispar pretutindeni
pentru că o idee bună nu înseamnă nimic
până când un activist destructiv pune mâna pe ea.
Un vers dintr-un poem, chiar dacă e mai tare
decât o gleznă, mai subţire decât o bărbie,
gol şi uşor ca osul unei păsări,
articulat ca o vertebră din coada unei reptile,
drept ca o tibie sau
greu ca un os de elefant,
nu poate lăsa o vânătaie pe câmpul trupului.
Vezi, folosesc iar cuvinte fără sens, ochiul
se-nvineţeşte când e lovit, şi asta e tot.
Mai bine aş fi în stare să lovesc cu pumnii
decât să scriu poezie.”


traducere de Claudiu Komartin