duminică, 31 mai 2009

Răsfăţ şi pace

Au fost câteva zile superbe la Donostia - San Sebastian. Nu doar că e unul dintre cele mai frumoase locuri din lume (au, printre altele, un acvariu incredibil, pe care nu cred că-l voi uita vreodată), dar am fost de-a dreptul răsfăţat de către gazde, organizatorii festivalului Literaktum. Ziarul basc "Berria" a publicat pe o pagină interviul pe care mi l-au luat imediat după ce am sosit. Conferinţa de după vizionarea filmului lui Corneliu Porumboiu (excelentul mediumetraj Visul lui Liviu, pe care-l recomand fără ezitare) a ieşit bine (s-a discutat ca lumea şi s-au pus din public întrebări inteligente), iar lectura de sâmbătă a fost foarte reuşită.
Am citit împreună cu un poet basc (Aritz Gorrotxategi) şi o poetă spaniolă consacrată (Olvido Garcia Valdes), într-un crâng de la marginea oraşului, lângă râul Urrumea. A fost şi o trupă care cântă în limba bască melodiile lui Gainsbourg (Gainbegiratuz) şi am avut un public de 70-80 de oameni foarte calzi. Am vorbit la urmă cu ei ba în franceză, ba-n engleză şi chiar puţin în spaniolă, a fost ciudat să schimb aşa canalele... Am încheiat întâlnirea citind varianta în româneşte a unui poem faimos, "Egia bat esateagatik" ("Dacă pentru a spune adevărul", tradus, e drept, din engleză), al marelui lor poet naţionalist, Gabriel Aresti (1933-1975), lucru pe care s-ar fi zis că l-au apreciat. Mâine voi pleca la Madrid, unde voi mai rămâne o zi şi jumătate.
Am citit că a apărut cronica lui Ciotloş la Anotimp, de abia aştept să iau RL s-o citesc. Şi să nu uit: luni e expoziţia prietenului Comănescu la Ota. Dacă aş fi fost în Bucureşti, n-aş fi ratat-o (mai ales că Adina Zorzini a scris, după o absenţă de o jumătate de an, un text pentru catalog).






































7 comentarii:

  1. Te-ar interesa încă o călătorie? Am fi onoraţi şi bucuroşi.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumim pt poze&poveste! si desigur felicitari:)

    RăspundețiȘtergere
  3. bravo, claudiu komartinek ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. felicitari si mii de succese viitoare ^^

    RăspundețiȘtergere
  5. Si in Dilema Veche a aparut un articol. Il poti citi aici (daca nu vei fi facut-o deja)
    http://dilemaveche.ro/index.php?nr=276&cmd=articol&id=10718

    RăspundețiȘtergere
  6. sunt atat de invidios4 iunie 2009 la 15:08

    bai, ma lasi? ce te lingi atata? o sa ramai fara tine.si noi o sa ramanem fara poetul premiat. modestie, baiat bun ce esti! of

    RăspundețiȘtergere