Eugen Cioclea, „Dați totul la o parte ca să văd”

          Mâine se vor împlini cinci ani de la moartea unui important poet român de pe partea cealaltă a Prutului, Eugen Cioclea, autor parcimonios și boem legendar, despre poezia căruia am scris acum trei ani și jumătate în două numere consecutive ale revistei ieșene „Timpul”. Cred că am mai spus-o sau scris-o: nu l-am întâlnit pe Cioclea, am avut însă, pe la sfârșitul anului 2011, o scurtă corespondență prin care îi ceream permisiunea de a introduce câteva texte ale sale în antologia Cele mai frumoase poeme din 2011 (Tracus Arte, 2012), pe care am realizat-o împreună cu Radu Vancu. Cioclea mi-a răspuns cu căldură și solicitudine, deși mă așteptasem să-mi fie mai greu cu el, cu ocazia aceea mi-a cerut-o și i-am trimis cartea cea mai recentă pe care o publicasem, Un anotimp în Berceni, și am sperat că îl voi cunoaște și vom sta față către față la o nouă incursiune a mea în Republică. N-a fost să fie: vestea morții lui cumplite m-a tulburat, eram prin Sibiu, iar în noaptea aceea am băut de ciudă și furie ca și cum aș fi stat cu el la un pahar și am scris un poem la care lucrez de atunci și tot nu știu dacă l-am încheiat încă sau nu.
          În toamna aceasta, editura Cartier scoate în seria deja cunoscută „Cartier de colecție” cel de-al șaptesprezecelea titlu, Dați totul la o parte ca să văd, al cărui prefațator și antologator este scriitorul și editorul Emilian Galaicu-Păun. În sfârșit, lui Eugen Cioclea i se poate face, prin intermediul acestei apariții, dreptate și în România, unde a fost prea multă vreme ignorat. Antologia, apărută în condiții grafice excepționale, vine după filmul Violetei Gorgos, Eu, geniu Cioclea, care a avut premiera în 2018 la Chișinău și ar putea însoți cu folos cartea pentru descoperirea unuia dintre cei mai puternici poeți care au scris în românește după 1980.