„Am citit în ultimele zile (pe Internet, pentru că volumele nu circulă deloc) sute de poezii ale unor autori din generația tânără – oameni între, să zicem, douăzeci și cinci și patruzeci de ani. M-am axat pe numele de oarecare notorietate, conștient, totodată, că există și inși pentru care poezia e altceva decât urlet, expresie a frustrării și obscenitate. Senzația, pe ansamblu, e una de precaritate a mijloacelor artistice, lâncezeală, monomanie, pițigăieli stridente, stereotipii tematice, deșeuri lingvistice reciclate, cuvinte captate aleatoriu, «în priză directă» (SRI-ul o face mai bine!), suprarealism rahitic, pauperitate lexicală, debilitate a instrumentelor retorice și nulitate a ideilor. (...) «Poeții» de azi cultivă un fel de impertinență lingvistică afundându-se în văgăunile unde maneaua își dă întâlnire cu tânguirea lacrimogenă de cartier. Impresia e de paraliteratură scrisă de chivuțe care trag gros, prea gros, cu bidineaua pe pereți strâmbi și fanți chinuiți de înțepătura unui liubav pogorât peste ei tocmai când își făceau de lucru cu acul și cu seringa. Indiferent de punctul de pornire, tot la sex se ajunge.” (Mircea Mihăieș)
Am citit chestia asta postată pe facebook de către Mihai Iovănel, fiindcă revista în care Mihăieș a scris boșorogismele și urechismele respective mă mai interesează la fel de mult ca ziarul „Libertatea”. Două comentarii scurte:
În Timișoara există mai multe librării, una dintre ele, independentă, ținută de câțiva oameni foarte pasionați de ceea ce fac, e un loc extraordinar de primitor și de atașant, se cheamă „La două bufnițe” și, dacă nu mă înșel, Oana și Raluca i-au fost studente lui Mihăieș, deci n-ar trebui să-i fie foarte greu să intre acolo și să le întrebe de poezie, iar ele, care citesc, i-ar recomanda câteva zeci de volume de poezie recentă ale măcar unora dintre ăștia despre care scrie după ce i-a citit pe internet (fiindcă, nu-i așa, cărțile nu se găsesc – argument de porc). Dacă nu de la Bufnițe, de la târgurile de carte sau comandându-le de pe internet, cu siguranță poți ajunge la volumele de poezie publicate azi și în ultimii ani. Numai să vrei.
Doi: pe alții impotența îi mai liniștește, îi face înțelepți, văd lucrurile mai limpede fără tot tangajul hormonal și erecțiile zăpăcitoare, pe alții îi face niște obsedați și fanatici ai bromurii. Ghiciți în ce categorie s-a vârât singur stimatul eseist și profesor timișorean.
A, da, și ăsta e același om care, ca președinte al Comisiei de Monitorizare și Excludere a Uniunii Scriitorilor, i-a dat afară din organizație pe vreo 15 dintre colegii lui, câțiva dintre ei, ca Valeriu Mircea Popa, ajungând în situații dramatice dpdv social. Și e tot cel care a prezidat un juriu ce l-a premiat (din nou), acum câteva săptămâni, pe vicepreședintele Uniunii, adică pe șeful lui, Gabriel Chifu, dintre 12 scriitori printre care erau câțiva remarcabili, băgându-i astfel în buzunăraș (din bani publici, anume de la Primăria Iașului) un fleac de vreo 8000 de euro, pe care ăla i-a donat revistei în care Mihăieș scrie tâmpeniile astea.
Pute.
* titlul e dat după versul unui poet timișorean (sper că nu mă înșel, dar parcă Marian Oprea) care a intrat de câțiva ani în folclor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu