joi, 23 noiembrie 2017

Casa de Editură Max Blecher la Gaudeamus 2017


        Cu cinci titluri noi și numărul 20 (2/2017) al revistei „Poesis internațional”, pe lângă cele șapte cărți publicate de la începutul anului (Radu Andriescu, Gerul dintre ei; Sorin Catarig, În răstimpul dintre două plecări; Mihók Tamás, cuticular; Andrei Dósa, adevăratul băiat de aur; Paul Verlaine, Poeme saturniene; Jan H. Mysjkin, Ș.A.M.D., Ș.A.M.D...; Teodora Coman, foloase necuvenite) și numărul din primăvară al revistei (1/2017), Casa de Editură Max Blecher participă pentru prima oară la târgul de carte Gaudeamus pe cont propriu. Nu ar trebui să fie greu să dați de noi la standul 340, pe nivelul cel mai de sus (7.70) din clădirea Romexpo. Vă așteaptă acolo alte câteva zeci dintre volumele pe care le-am scos în anii trecuți.
        Nu vreau să uit să spun și aici ceea ce deja am anunțat pe facebook la sfârșitul săptămânii trecute, când am inițiat o campanie în sprijinul poetului Valeriu Mircea Popa, adus de conducerea Uniunii Scriitorilor din România într-o situație disperată. O parte din vânzările de la acest târg vor merge la VMP, sper ca împreună cu alți oameni înțelegători și inimoși care deja și-au anunțat susținerea sau măcar intenția de a dona în contul deschis de curând (Popa Valeriu Mircea, Banca Transilvania, RO42BTRLRONCRT0V19789103) să arătăm că solidaritatea încă mai este posibilă în asemenea momente de tot rahatul (felicitări încă o dată, domnilor Manolescu, Chifu, Mihăieș & co., puțini actori ai lumii culturale românești din ultimii 27 de ani au reușit să se facă atât de disprețuiți ca domniile voastre). 


Marius-Iulian Stancu, Pe tine te cântă menajerele
Casa de Editură Max Blecher, 2017
Colecția „Plantații”


Nicoleta Nap, ușor desincronizat, aproape imperceptibil
Casa de Editură Max Blecher, 2017
Colecția „Opera prima”


Dan Dediu, 4,5 litri de sânge, miliardar
Casa de Editură Max Blecher, 2017
Colecția „Opera prima


Ovidiu Komlod, noapte-lumină
Casa de Editură Max Blecher, 2017
Colecția „Plantații”


Dumitru Păcuraru, Punctul de inversare a memoriei
Editura Școala Ardeleană & Casa de Editură Max Blecher, 2017


„Poesis internațional”, nr. 20 (2/2017)



SÂMBĂTĂ, 25 noiembrie 2017
Romexpo (nivel 7.70, stand 340)
ora 18:00
Lansarea celor mai noi volume apărute în colecția „Opera prima”
: Ușor desincronizat, aproape imperceptibil, de Nicoleta Nap și 4,5 litri de sânge, miliardar de Dan Dediu

ora 19:00, la standul Editurii Școala Ardeleană (nivel 0.00, stand 26)
Lansarea volumului Punctul de inversare a memoriei, de Dumitru Păcuraru (coeditat de Editura Școala Ardeleană și Casa de Editură Max Blecher)



DUMINICĂ, 26 noiembrie 2017
Romexpo (nivel 7.70, stand 340)
ora 15:00
Lansarea volumului cuticular, de Mihók Tamás


ora 16:00
Lansarea celor mai recente volume apărute în colecția „Plantații”
: Pe tine te cântă menajerele, de Marius-Iulian Stancu și noapte-lumină, de Ovidiu Komlod

ora 17:00
Lansarea numărului 2 (20) / 2017 al revistei „Poesis internațional”

Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sector 2, București)
ora 19:30
Clubul de lectură Institutul Blecher, ediția 165
Întâlnirea cu Marius-Iulian Stancu, Nicoleta Nap și Ovidiu Komlod
Va fi prezentat și nr. 20 (2/2017) al revistei „Poesis internațional”
Eveniment moderat de Claudiu Komartin




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu