Angela Marinescu, Flamenco

Atelierul de traducere pe care l-am ținut săptămâna trecută la Sibiu a fost condiționat de inevitabilele examene care aveau loc în același timp (deh, sesiune, tevatură, eschive). Ele au făcut (iar asta a fost șansa acelei întâlniri, fiindcă nu am fi putut lucra atât de bine și cu atâta entuziasm dacă eram mai mulți) ca în sala 62 de la Universitate să ne adunăm opt. În afară de mine, patru studenți, un masterand, un doctorand și o traducătoare experimentată, care însă nu mai participase la o astfel de sesiune de retroversiuni. Împreună cu Maria David, Maria Daneș, Ana Paula Pușcaș, Cătălina Stanislav, Vlad Pojoga, Anca Simina Martin și Iulia Gorzo, am lucrat pe unul dintre cele trei poeme cu care venisem. Nu eram foarte optimist, fiindcă ori de câte ori am tradus din română în engleză, am făcut-o în colaborare cu un vorbitor nativ. Dar ce ne-a ieșit, după două ore care s-au scurs foarte repede, a fost îndeajuns de convingător, cu toate că n-am reușit să terminăm acolo textul Angelei Marinescu, „Flamenco” (din volumul Probleme personale), însă acasă l-am dus până la capăt cu ajutorul lui Tiberiu Neacșu, care are experiență-n afacerea asta, după care, pentru liniștea mea sufletească, peste varianta rezultată a mai aruncat un ochi și nativul îndelung așteptat, poeta Tara Skurtu.
A ieșit așa:



Flamenco

drop by drop I’m left with something, too

not that it’s much nor little,

yet my blood relatives are degenerate. I inherited their

acute instinct for dissent,

though I rebelled against it

from a rational point of view.

what I am writing now is for my blood relatives.

of all, mother pushed me to settle for nothing

less than writing to the edge; that is: either write, or don’t.

reaching the shore, the shore caved in.

mother would drop a rabid fuck you! and grab me

from the wind-swept reeds.

reaching the other shore, the shore caved in,

mother would drop a fuck you!, blood bursting

from her mouth and nose

and drag me amidst the wind-swept reeds.

perhaps she wanted me to suck some of that thick milk of hers,

out of her left breast. she knew I was good for nothing

but sucking her milk.

this is what being degenerate means; to be good for nothing, to

be a parasite, a deadbeat, a slacker.

in fact, on second thought,

If I bring my vain and lazy father in the game,

to hell with the diligence of surrealism,

of oneirism and other –isms, which share the same symptom:

that they mimicked dadaism and tried, poor longies,

decadently perfumed with hypo-sperm, to regain

what he, the first, the Divine,

knowingly denied.

he denied, then died.

the same with poetry, it’s the formal politics of the power

to break up with poetry.

maybe a mathematician will come.

maybe the distant and solitary horizon.

maybe an enduring bird, on the ice-cold sky,

with widespread wings.