joi, 24 mai 2012

Poem pentru cei de pe urmă (fragment)


Am prevăzut atât de clar înfrângerea.
Mâna care ține barosul și acționează armele
e aceeași mână care poate cânta o sonată
mult după ora închiderii
într-un hotel ruinat în care
se strâng ultimii supraviețuitori.

Și mâna care stabilește programul de lucru al morții,
cea care porționează pentru toți suferința
e aceeași mână strânsă ca o gheară
care a scris
In my beginning is my end.

Iar apoi afli că în filmul ăsta nu există sfârșit.
Vine cineva și te trezește cu o palmă la realitate
și-ți spune: nu ai nici un motiv să te sperii,
pentru că nu vor vedea apocalipsa decât
cei care și-au făcut creierul zob
metodic
mai degrabă dintr-un impuls practic,
apoi schizofrenii și autiștii,
deliranții, toxicomanii, cei care singuri
se trag înspre mlaștini.

Și aproape că adormi împăcat.

3 comentarii:

  1. http://imgfave.com/view/2240913

    RăspundețiȘtergere
  2. cu smerenie și respect îmi dau jos basca în fața acestui poem
    i.g.

    RăspundețiȘtergere