marți, 24 aprilie 2012

Monster


toate femeile pe care le-am iubit au dispărut într-o ceață

într-un loc interzis, cu pleoape și solzi

într-un cearcăn

nu-mi pasă

mi-aș vinde și sufletul dar mai aud muzica

ce bine e

când nu-ți găsești cuvintele

când știi că foarfeca nu mai pătrunde în toate colțurile

și băiețelul din lună, cu visul lui suspendat

atât de departe de casă

îmi ridic fața spre steaua de cobalt și râd

ca un monstru ca un ucigaș incapabil de empatie

ca breivik

7 comentarii:

  1. Chiar dacă acum nu-ţi mai pasă, gândeşte-te şi la ziua de mâine: are şi monstrul (liric-anti-liric) fericirea lui.
    Ca să nu mai vorbim de aceea a monstrişoarelor iubite.

    RăspundețiȘtergere
  2. toate femeile pe care le-ai iubit
    s-au făcut jivine, dragoni flămânzi
    de propria coadă
    nu le mai ciupești umbra
    adio câte unui soclu
    și iată prăpăstiile de argint
    ce-și găsesc numele
    în câte o hachiță înaripată
    în câte o panică mov
    băi zeule
    fă-te ac de cusut
    că-mi pierd iluziile prin bască...

    RăspundețiȘtergere
  3. eu il studiez pe breivik la disertatie...poemul e f curat, dar si f dur...ranile inca sunt proaspete...

    RăspundețiȘtergere
  4. cum sună "îl studiez pe breivik"...

    mersi pentru trecere

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sună pervers... E ca și cum te-ai speti să cartografiezi prestația unei menade.

      Ștergere
  5. Comparatia asta dura e numai buna pentru egocentrismul "creator".

    RăspundețiȘtergere