toate femeile pe
care le-am iubit au dispărut într-o ceață
într-un loc interzis, cu pleoape și solzi
într-un cearcăn
într-un loc interzis, cu pleoape și solzi
într-un cearcăn
nu-mi pasă
mi-aș vinde
și sufletul dar mai aud muzica
ce bine e
când nu-ți
găsești cuvintele
când știi că
foarfeca nu mai pătrunde în toate colțurile
și băiețelul
din lună, cu visul lui suspendat
atât de
departe de casă
îmi ridic fața
spre steaua de cobalt și râd
ca un
monstru ca un ucigaș incapabil de empatie
ca breivik
frumos!
RăspundețiȘtergereChiar dacă acum nu-ţi mai pasă, gândeşte-te şi la ziua de mâine: are şi monstrul (liric-anti-liric) fericirea lui.
RăspundețiȘtergereCa să nu mai vorbim de aceea a monstrişoarelor iubite.
toate femeile pe care le-ai iubit
RăspundețiȘtergeres-au făcut jivine, dragoni flămânzi
de propria coadă
nu le mai ciupești umbra
adio câte unui soclu
și iată prăpăstiile de argint
ce-și găsesc numele
în câte o hachiță înaripată
în câte o panică mov
băi zeule
fă-te ac de cusut
că-mi pierd iluziile prin bască...
eu il studiez pe breivik la disertatie...poemul e f curat, dar si f dur...ranile inca sunt proaspete...
RăspundețiȘtergerecum sună "îl studiez pe breivik"...
RăspundețiȘtergeremersi pentru trecere
Da, sună pervers... E ca și cum te-ai speti să cartografiezi prestația unei menade.
ȘtergereComparatia asta dura e numai buna pentru egocentrismul "creator".
RăspundețiȘtergere