Animalăuntric, de László Krasznahorkai

XIV
Totul e din nou al nostru, din nou al nostru, pentru că ne-am redobândit puterea asupra pământului, și nimic nu rămâne după bătălie, am devorat totul, am ucis totul, am distrus totul, numai pământul sterp, asta e tot ce mai există, nu mai sunt flori, nu a rămas nici măcar un fir de iarbă, nu mai sunt pajiști sau păduri oceane sau mări golfuri sau continente, doar un strat gros, neînsuflețit de cenușă peste tot ce era; nu vor mai fi munți, nu vor mai fi râuri, nimic nu se va mai înălța spre nimic de acum, și nimic nu va mai curge nicăieri, un stup de albine, un vârf de săgeată, un timbru scorojit pe pagina șapte din albumul unui colecționar, un exemplar din codul penal în care e o pagină cu un colț îndoit, nu vei mai găsi nimic din toate astea, nimic, pentru că nici măcar nu mai există orașe, și nu mai sunt străzi, și nu mai sunt turnuri, și nu mai sunt buncăre, și nu mai sunt ghețari și nici tropice, și nu mai e nimic să se topească, și nimic care să se usuce, nu vei mai găsi nici un singur nor pe cer, și nu vei mai găsi nici un soare, nici măcar o stea, pentru că nu vei mai găsi nici un cer acolo sus, pentru că nu mai există un acolo sus, și nu mai există un aici jos, doar crusta stearpă, doar acel contur sterp, un arc, un loc ce există acum doar pentru cei ca noi, pentru că orice parfum și reverberație s-au dus și nici o briză nu va mai sufla nicăieri niciodată, noi am oprit totul și am nimicit totul în ura noastră, pentru că sămânța nu mai poate răsări din materie, pentru că nu mai există nici un fel de voință care ar putea împinge ceva înainte, și nu mai sunt transformări, pentru că nu mai sunt direcții în care lucrurile să o poată lua, nimic, ceea ce făcea ca lumea să se încordeze și să se înalțe pentru totdeauna a fost spulberat pentru totdeauna, vezi, și nimic nu va mai provoca nimic vreodată, nici măcar nu mai e nimic de mâncare, și nici de băut, dar nici măcar foame sau sete nu mai există, și nici cineva căruia să-i fie sete nu mai există, și nimic nu va mai arde vreodată, și din nici o rană nu va mai țâșni sânge, pentru că nu va mai fi nimic să ardă și nimic din care să țâșnească sânge, și deci nu va mai trebui să stingi nimic, și nu va mai trebui să legi nimic, pentru că nici măcar nu mai există răni, și nici un verb nu se va mai auzi în veci, nici o amintire, nici o urmă, nici o judecată și nici o crimă, nici o pedeapsă, ultimul cuvânt a murit cu multă vreme în urmă, ca și toți cei care l-ar fi putut repeta, și asta ne e egal, pentru că noi vrem să nu rămână nici cea mai mica urmă din voi, vrem să vă retrageți, și acum deja nu mai e nici o urmă, scena e goală, și am fost noi cei care au făcut-o, și este bine așa; pentru că doar crusta stearpă a pământului mai rămâne, doar stratul gros, negru, neînsuflețit de cenușă, pe care stăm față în față, încordați, de ambele părți nimic altceva decât forță și mușchi, și nu rămâne decât o singură întrebare: care dintre noi doi va fi rege.

traducere din limba engleză

de Claudiu Komartin