Moartea unui poet

dragilor gytza & lucian,

aceasta nu e neapărat o scrisoare plăcută mie. Dimpotrivă, mă încurcă în gînduri și mai ales în simțire. Așadar mai muri un pohet din arad. Muri pohetul de rîu Mihai și Traianu. Nu altfel decît eu însumi m-am temut că se va întîmpla. Singur în casa de fapt în odaia înghețată, de pe strada transilvaniei, în care nu prea ardea niciodată focul. Aici e o iarnă grea, minus 15 grade noaptea. Făcuse schimb de locuință cu niște vecini de pe calea romanilor unde avea el apartamentul. Nu știu cu ce folos pentru pohetul de rîu. L-au împins, oricum, mai aproape de groapă. În fine. Dupa ce n-a mai fost văzut de nimeni zile bune, vecinii cu pricina l-au căutat la domiciliul cu pricina. Cum ușa era închisă pe dinăuntru, au chemat miliția și procuratura să o spargă. Pohetul dar repausase. Nu se știe însa de cînd. Ce-i drept era proaspăt bărbierit și pomădat cu brumă. Frigul camerei îl congelase bine. Problema mea era că L. își rupsese în aceeași zi și în același loc ca astă vară mîna stîngă, chiar în ziua în care fusese găsit, înghețat bocnă, pohetul. Așa că a trebuit să mă ocup mai întîi de ea pe la urgență. A doua zi am publicat necrologul – n-are rost să insist că pohetul nu mi-a lăsat date biobibliografice actualizate, nici măcar de stare civilă (ex.: cum îl cheamă real, corect, mihai traianu fiind, firește, un pseudonim). Așa că în ziar au apărut două anunțuri diferite: un necrolog al meu, conținînd și informațiile cu data și locul înmormîntării, și un anunț al fiului, transmis prin telefon din nu știu ce oraș pe unde hălăduiește, cu alte date. Cele care s-au dovedit corecte au fost ale mele, dar eu n-am putut să le confirm celor interesați atîta timp cît n-am putut să-l contactez pe fiul defunctului. Iar acestuia nici prin cap nu-i trecea să mă contacteze pe mine. De altfel el era total netulburat de eveniment, mai mult plictisit și încurcat în propriile-i, incertele-i ocupațiuni. La înmormintare au fost cam aceiași ca la gheorghitza: eu, mateo, calin. Li s-au adăugat, în timpul prohodului, gligor sava și ileana schwartz. Părintele tulcan a fost în mare încurcătură la momentul iertăciunilor. Căci de la cine? A găsit în fine o ieșire: de la scriitorii prezenți care i-ar fi fost singura familie. Fiul se uita plictisit la ceas. A, să nu uit. Au fost două coroane de flori: una adusă de vecini și una adusă de mine. Iar coșciugul a fost lăsat în groapa în care apa urcase pînă aproape la 20 de centimetri/ se pare că toți morții din Pomenirea fac baie, pînza freatică este aici, cu atîtea ploi, foarte sus. Brrr! Cimitir marin, vorba colegului poet. Am băut cîte un pahar de palincă trăsnitor de bună, adusă de ileana schwartz și am plecat înfrigurați acasă. Cu cele mai bune gînduri, firește. În sensul: ce bine, ce cald e la noi. Vă îmbrățișez, că mă grăbesc, a venit călin și are de lucru la calculator. Pa! vasile dan.

(text apărut în revista Arca)

  

O selecție din poemele lui Mihai Traianu aici.