pentru Cristi
am crezut că a nu-ţi mai simţi corpul e primul pas
în singurătate
la marginea ploii
pe un prag peste care
contururile tremurau se dizolvau lent –
broboane pe suprafaţa unui zid văruit în grabă
ei nu ştiu nimic despre noi dar
nici eu nu mai ştiu nimic despre noi
sub masca aceasta
nefericirea mea caută pretexte
indiferenţa mea caută pretexte
dorinţa mea de a mă distruge caută noi şi noi pretexte
faţa mea e o coajă de pâine uscată
inima – o matrioşkă spartă căreia
îi încredinţez tot ce aş mai putea ocroti
„nu ai dreptul să fii tu cel care suferă”,
a rostit unul dintre noi în încăperea străină –
de parcă pentru asta am fi inventat dragostea
acest travesti stângaci
al dorinţei noastre de a muri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
like
RăspundețiȘtergerefain tare fain
RăspundețiȘtergerec'est un grain de bauté autentique ici, Claude&Cris. c'est vraiment beau ce poème, surtout la fin...
RăspundețiȘtergereDa, finalul...
RăspundețiȘtergereImi place mult de tot poezia asta...mi-a facut ziua mai frumoasa:)
RăspundețiȘtergere...It's a nice day today...
RăspundețiȘtergereBeside a margin of a rain.
Dar nu pentru a muri. Nici pentru a te autodistruge...certitudinea îndrăgostirii stă în setea de moarte numai atât cât "partir c'est mourir un peu": dragostea a fost inventată pentru a pleca un pic din tine, ca să te întorci mai bogat, mai frumos şi mai sănătos şi să ştii unde să-ţi cauţi comoara, aproape.
XXM
mulţumesc
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergere"dorinţa mea de a mă distruge caută noi şi noi pretexte" indeed versul favorit! congrats! :)
RăspundețiȘtergere