Vineri, la Muzeul de Artă Recentă

 

Am organizat cu ani în urmă seria de întâlniri și evenimente „Poezie, MARe ți-e grădina”, vineri seara mă întorc în Primăverii 15 ca invitat, urmând să citesc împreună cu Ștefan Manasia și acompaniat de OBEAH (Andrei Bucureci).

Radu Andriescu, „Versiunile noastre imperfecte”

 

Radu Andriescu, Versiunile noastre imperfecte

(Casa de Editură Max Blecher, 2025)

Am editat cu plăcere un al cincilea volum al lui Radu Andriescu ce apare la Casa de Editură Max Blecher, după Când nu mai e aer (2016), Gerul dintre ei (2017), Jedi de provincie (2018) și Fire lungi de wolfram (2022). De asemenea, Andriescu a citit de patru ori la Institutul Blecher (la edițiile 137, 150, 184 și 250), unde va descăleca din nou la toamnă, pentru lansarea Versiunilor noastre imperfecte, carte recomandată de Teodora Coman, Ștefan Manasia și Iustin Butnariuc. Designul copertei îi aparține de data asta lui Paul Burcia.

Premiul Național „Mihai Eminescu” Opus Primum

 

S-a decernat pe 15 iunie, la Botoșani, Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut, ajuns la ediția a 27-a. Cartea premiată îi aparține Simonei Sigartău, al șaselea poet care debutează la Casa de Editură Max Blecher ce primește distincția asta, după Anatol Grosu (2013), Ștefan Ivas (2015), Ciprian Popescu (2017), Anastasia Gavrilovici (2020) și Alexandru Funieru (2024).

Clic pe copertă pentru detalii.

Și tot ce mai voiam să spun despre lume

 

Și tot ce mai voiam să spun despre lume

și despre ce m-a făcut ea să mi se întâmple

(să fiu) am tot spus în ultimii ani pe la mese.

Fiindcă nu dai decât până la treișcinci ce ai mai bun de dat.

E o părere bazată pe un studiu strict al naturii umane

și al geniului răpus în act de societatea potrivnică etc.

Pe hormoni și biografie. Pe scrot.

Iisuse Hristoase, mi-e și rușine că te-aș fi plesnit

mai ieri peste bot. Ai transformat apa în vin

pentru noi, care nu voiam în ruptul capului să ne ducem acasă.

L-ai sculat din morți pe Lazăr, deși pezevenghiul spunea

cele mai porcoase poante pe care mi-a fost dat să le-aud,

deși de la recepție ne amenințau că ne dau afară

și pe bună dreptate.

L-ai făcut pe Elton John nemuritor

și ne-ai lăsat pe toți să dansăm în legea noastră

când popii cei proști ne afuriseau

Aleluia.

Mai lasă-ne să cântăm până-n zori, când păsările răpun

în fașă capitalismul ăsta care ne-a făcut pe toți

afânați și debili.

Dă-i Patriarhului o viață îndelungată,

el îmi joacă la bursă depozitele de fantezie

și speranța că aș putea fi premiat la următoarea extragere

c-un porsche cayenne.

Cum să nu îi țin pumnii?

Riposta mea la toate aceste minciuni ar fi trebuit să

fie măcar radicală.

Dar mie îmi pasă mai mult de cuvinte, de-nfrângeri,

de presele de ulei care ne fac oameni.

Și tot ce voiam să spun despre lume e că

sunt trei sau patru inși care ar putea să ne mai salveze.

Și pentru că nu îi știe nimeni,

și pentru că eu nu mai sunt poet, ci o babă sperioasă,

mă voi ruga să nu-i afle nimeni

cum nu m-am mai rugat de când credeam că o să-nnebunesc

și meteoritul cădea foarte-ncet

peste lașitățile mele de cap de familie

amenințat de avocați abjecți

și de sinucidere.