Anul ăsta se-mplinesc douăzeci și cinci de ani de la apariția uneia dintre cele mai admirate și mai influente cărți de poezie apărute la noi după 1990, Jucăria mortului, volum înregistrat inițial ca o ciudățenie urmuziano-harmsiană, greu de „clasat” și băgat în uzualele sertărașe ale istoriei literare, și devenit zece-cincisprezece ani mai târziu unul dintre cele mai stimulative discursuri pentru tinerii poeți.
Acosmei a avut de așteptat pentru a fi receptat serios, căci debutul lui, la doar 23 de ani, a venit cam deodată cu cele ale 90-iștilor canonici, și cu nici unul dintre ei nu avea mare lucru-n comun – nici cu cei de la București, formați în cenaclul „Universitas” condus de Mircea Martin și susținuți cu program de Laurențiu Ulici și Dan-Silviu Boerescu, nici cu tinerii poeți din cenaclul ținut la Litere de Mircea Cărtărescu, nici cu autorii „Școlii de la Brașov”, nici chiar cu colegii săi ieșeni, Nimigean, Andriescu sau Astner. Poate întrucâtva cu Dumitru Crudu, care debutase cu un an mai devreme, sau cu foarte tânărul Baștovoi, autor în 1996 al unui volum la fel de deconcertant și de memorabil în contextul literar al sfârșitului de secol, Elefantul promis.
Jucăria mortului, apărută până acum în patru ediții (Editura Pan, 1995; Editura Vasiliana, 2002; Editura Vinea, 2006; Casa de Pariuri Literare, 2012), a rămas și singura lui carte (deși Acosmei a mai adăugat la ea, cu fiecare nouă ediție, câte ceva nou). Poate fi citită pe scribd, deși tare bine i-ar sta republicată, marcând sfertul de secol trecut de la prima ieșire în lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu