Pentru o antologie de poezie a Generației Războiului. George Dan

George Dan (1916-1972)
se naște pe 10 februarie 1916, la Cadievu, sat din Cadrilater, pe atunci în componența Regatului României. Absolvent al Liceului „Ştirbei Vodă” din Călăraşi, lucrează în Marina Militară, apoi în Marina Co­mercială, obţinând brevetul de ofiţer în 1940. Paralel cu cariera marinărească, George Dan este o prezență și în peisajul literar al epocii: scoate la nouăsprezece ani o revistă efemeră („Nenufar”) la Călărași, debutează un an mai târziu în „Revista scriitorilor români” sub pseudonimul George Danubia, este redactor la mai multe publicații, frecventează cenaclul „Sburătorul” și se regăsește, alături de poeți cu câțiva ani mai tineri, precum Tonegaru, Popovici sau Crama, în cercul din jurul revistei „Kalende”. Îi apar trei poezii în „Caietul de poezie” al „Revistei Fundațiilor Regale” pe anul 1946. Este pe punctul de a publica prima sa carte, al cărei manuscris câștigă a doua ediție a Premiului „Ion Minulescu” (primit cu un an înainte de către Alexandru Lungu), însă Oamenii din lande (care s-ar fi intitulat inițial Marea de Sargasse) nu apucă să mai apară în perioada tulbure de după 1947 (același destin îl are, de altfel, și Steaua Păstorului a lui Barbu Cioculescu). Debutează, cu ajutorul lui Ion Vinea (cel care scrisese primul, în 1943, despre poezia tânărului matroz), cu volumul Bună dimineața (Editura de Stat, 1949), cu un cuvânt înainte de Marcel Gafton, „o colecție de abstracțiuni politice în tonalitate imparțială” (Marian Popa), pentru care este decorat cu Ordinul Muncii. Urmează, în anii ’50, mai multe cărți „pe linie”, narațiuni versificate acceptabile în anii realismului socialist (dintre care ambițiosul poem epic Rapsodia marinarilor, apărut în 1954). În 1976, Editura Minerva reeditează Bună dimineața, iar până la sfârșitul vieții (moare la București, pe 5 ianuarie 1972, în timpul unei „șezători literare”), George Dan mai publică volume de balade și romanțe marinărești și traduce masiv din poezia orientală (Saadi, Tagore, Khayyam). Manuscrisul Oamenii din lande, încredințat criticului M.N. Rusu, este publicat pentru prima oară în 2011 de editura clujeană Eikon.



Femeia din Cetatea Albă


Femeia din Cetatea Albă
avea ochi negri, să înfrunte
zuluful ce-i cădea pe frunte
ca roiul de furnici pe-o nalbă.

Femeia din Cetatea Albă
cu pielea gâtului bălană
și buze roșii de spioană
purta, de galbeni grei, o salbă.

Femeia din Cetatea Albă
mi-a spus în șoaptă o poveste
cu arestări și manifeste,
sorbind, la masă, dintr-o halbă.

Femeia din Cetatea Albă
era spioană? Comunistă?
Sau doar o văduvă-altruistă
în patul ei din noaptea albă.

(poem apărut în „Caietul de poezie” al „Revistei Fundațiilor Regale”, nr. 1 / mai 1946)


Stea neagră


De pe fundul inimii,
ca pe o plantă în somnul negru și gras,
te cresc din imaginație:
vegetație cu dinții galbeni de castor.

Mâna-n cinci colțuri a împietrit așteptând.

Copilă cu părul de piatră neagră
și ochii ca miezul planetei,
odată, ca pe un meteor te-am atins
și de-atunci fierul sângelui meu arde.
Mă luminezi pe dinăuntru
și-n falii mă cutremuri
și mă suni în unde
din ce în ce mai largi pe-o față lichefiată.

Câți arbori, câți bărbați,
câte ierburi și câte femei
și-au desfrunzit osemintele
să-nmugurim pe țărmul acesta?

Întunericul putred din mări
ace de sare în nări
și limba-ncărcată de minerale.

Știu întoarcerea osului în rădăcini;
știu creierii de piatră în decrepitudine;
știu carnea verde că minte
știu mugurii sângelui –
dar înainte de-a fi piatră roșie,
din toată inima arsă:
stea neagră, stea neagră, stea neagră!

(Oamenii din lande, 2011)