Scurtă istorie a anxietății

detractori. detracare. încete derive

curând se vor termina și pastilele, iar alcoolul nu va mai

folosi la nimic. te gândești la asta

mai degrabă calm cât îți aprinzi o țigară,

da, fumatul, cu beatitudinea și greața lui familiare, face

din tine un animal de toată mila,

fumatul, care să-ți confirme câteva lucruri banale

despre gâtul și plămânii blocați în traficul

unui creier mai întortocheat decât o stradă din San Francisco,

mai urâțit și-mbâcsit decât un oraș carnivor din care

nu poți s-o tai

cum te tot încurajezi de când ai simțit

prima oară strânsura, de când ai înghițit broasca râioasă a

primei dihonii dintre minte și corp.

tu de cât timp te-ai lăsat? – îl întrebi hlizindu-te

în fața barului pe vechiul prieten pe care-acum îl mai

întâlnești de două-trei ori pe an

el trage din țigară și mai disperat decât tine

și glumele continuă, în lipsă de altceva e bună și gratuitatea

joculețelor previzibile, autoironia puțind

a nicotină și a blazare. asta e cam tot

ce-a rămas. prefăcătoria înfășurată-n umor aluziv,

în replici comode și monoloage recreative. pentru că de fapt

ți se rupe de toate, chiar dacă

știi că-s acolo și nu te-au slăbit nicio clipă.

nu-i mare lucru, așa au dispărut până la urmă și amărâții ăia

din înfloritoarea cetate Ninive.