miercuri, 11 octombrie 2017

Scurtă istorie a anxietății


curând se vor termina și pastilele, iar alcoolul nu va mai
folosi la nimic. te gândești la asta
mai degrabă calm cât îți aprinzi o țigară,
da, fumatul, cu beatitudinea și greața lui familiare, face
din tine un animal de toată mila,
fumatul, care să-ți confirme câteva lucruri banale
despre gâtul și plămânii blocați în traficul
unui creier mai întortocheat decât o stradă din San Francisco,
mai urâțit și-mbâcsit decât un oraș carnivor din care
nu poți s-o tai
cum te tot încurajezi de când ai simțit
prima oară strânsura, de când ai înghițit broasca râioasă a
primei dihonii dintre minte și corp.
tu de cât timp te-ai lăsat? – îl întrebi mustăcind
în fața barului pe vechiul prieten pe care-acum îl mai
întâlnești de două-trei ori pe an
el trage din țigară și mai disperat decât tine
și glumele continuă, în lipsă de altceva e bună și gratuitatea
joculețelor previzibile, autoironia puțind
a nicotină și a blazare. asta e cam tot
ce-a rămas. prefăcătoria înfășurată-n umor aluziv,
în replici comode și monoloage recreative. pentru că de fapt
ți se rupe de toate, chiar dacă
știi că-s acolo și nu te-au slăbit nicio clipă.
detractori. detracare. încete derive.
nu-i mare lucru, așa au dispărut până la urmă și amărâții ăia

din înfloritoarea cetate Ninive.

2 comentarii:

  1. Un comentariu filosofic. Era interesanta istoria adevărată a anxietății, de când au aparut oameni anxiosi

    RăspundețiȘtergere