miercuri, 21 ianuarie 2015

Octavian Soviany nu are gura cusută


Tot aud cârâind pe internet scriitori din USR împotriva lui Nicolae Manolescu. Curajoşi la care, dacă se-ncruntă o dată Niki-Apolzan-colonel-în-rezervă, ei se bagă repejor sub masă. De ce nu-i scrieţi voi, sutele astea de indignaţi, scrisori în care să spuneţi ce credeţi despre el la 75 de ani şi că sunteţi nemulţumiţi de conducerea şi deciziile lui? Hai, că la mese şi pe facebook, toţi sunteţi voinici. Mă adresez aici membrilor USR, ceea ce eu nu sunt şi nici nu mă interesează să fiu. Dar mă doare să vă văd chinuindu-vă aşa. Uite, puteţi fi mai puţin graţioşi decât Soviany, dar măcar el n-are gura cusută.

aici

Octavian Soviany (n. 1954, Brașov) a debutat cu Ucenicia bătrânului alchimist (1983), urmat, în anii ’90, de Cântecele desăvârșirii interioare (1994), Turnul lui Casanova (1996), Provincia pedagogică (1996) şi Textele de la Montsalvat (1997), cele cinci volume de poezie fiind strânse în antologia Cartea lui Benedict (2002). După 2000 a publicat Alte poeme de modă veche (2004), Scrisori din Arcadia (2005), Dilecta (2006), Pulberea, praful şi revoluţia (2012), Dicţionarul de rime (2013) şi Călcâiul lui Magellan (2014). A mai scris romanele Textele de la Monte Negro (2003, reeditat în 2012 cu titlul Arhivele de la Monte Negro) și Viața lui Kostas Venetis (2011), două volume de teatru (1992, 2005) şi mai multe cărţi de critică, cea mai recentă şi mai amplă fiind lucrarea în două volume Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală (2012). A tradus integral Florile răului de Charles Baudelaire (2014). Trăiește la București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu