miercuri, 20 august 2014

Citindu-ţi scrisorile, Alejandra

de Adriana Carrasco



Citindu-ţi scrisorile, Alejandra, m-am simţit
în sfârşit răzbunată.
Ca atunci când a lovit uraganul Fausto
sau ca-n ziua în care i-au
crăpat ţeasta scârbei de Mario Serra
cu un pietroi.
Pe tine n-o să te mint, Alejandra, pentru că
eşti oricum moartă. Eşti moartă
şi cuvintele tale mă răzbună
deşi eu râd când sunt lovită şi arunc înapoi
către lume flaconul ăsta cu acid
care-a desfigurat o generaţie întreagă.

Nu mă mai tem, Alejandra: cu pieptul meu
pipernicit, cu gura asta strâmbă, părea că
am fost programată de la naştere
să fiu victimă.
Eu, care sunt încăpăţânată şi rea,
care îngrijesc oameni dezmembraţi
şi îi spăl cu un burete aspru ca Mexicul,
eu care fac duşuri reci şi citesc
literatura pornografică a Americii,
eu care le arunc în faţă literaţilor
tot adevărul despre mamele lor şi
care le-aş scoate ochii cu ghearele, eu,
Adriana Carrasco, ademenesc fetele cuminţi
şi îi pun coarne
preşedintelui în fotografii oficiale.

Dar tu, Alejandra, pe care în orice secol
te-aş fi iubit, ştii că iubesc şi burţile goale
şi chipurile deformate sub măşti de gaze,
iubesc emoticoanele hidoase de care
poezia mea-i plină şi de pe urma cărora
mai mult ca sigur o să mă-mbogăţesc,
şi pasărea călcată-n picioare pe scările
muzeului de artă, şi contabilii măcelăriţi
din viciile şi infamia documentelor oficiale.

Străină şi singură, cu o trompetă în mână,
mă pregătesc să suflu sau să o-nfig
în gâtul unei canalii, în gaura unei sfinte.


în limba română de Claudiu Komartin

Un comentariu:

  1. Un poem din care se desprinde clar unicitatea Adrianei Carrasco! Comunicând cu Alejandra care este moartă, poeta îşi eliberează conştientul.

    RăspundețiȘtergere