luni, 22 iulie 2013

Bukowski – provocarea de luni dimineață


Mulți dintre voi cunoașteți bine acest poem. Câțiva, sunt sigur  vă știu –, aproape pe de rost. Prima dată când l-am ascultat am simțit un gong și un țiuit în cap – și mi-am dorit să-l reascult, să-l citesc și recitesc. A devenit, pentru mine, unul dintre poemele obsedante de care nu am mai scăpat. Și m-a făcut să-l consider pe Bukowski (asta mai mult decât sute, mii de alte poeme ale lui) un poet admirabil. Cei mai mulți îl știu ca "Born into This" (datorită filmului binecunoscut despre și cu Bukowski), deși titlul poemului – așa cum a fost el scris – e "Dinosauria, We". Din câte știu, nimeni nu l-a tradus în românește. Ceea ce e greu, al naibii de greu. Am încercat, m-am împiedicat și eu, am încercat din nou și am înțeles că nu-l poți aduce în limba română decât rescriindu-l. Poetul și traducătorul care i-a tradus poezia lui Bukowski în românește n-a fost prea interesat de el – și de ce ar fi fost, doar nu e un poem erotic. Dar e, repet, un poem care pentru mine înseamnă mult și sunt curios cum l-ar face să sune pre limba mea poeții și traducătorii din engleză pe care-i cunosc (câțiva dintre ei sunt minunați și fac o treabă excelentă, alții de-abia încep). Așa că asta-i provocarea: timp de o săptămână să încercăm să vedem cum putem face "Dinosauria, We" să sune ca un mare poem apocaliptic al secolului XX și în românește.




Dinosauria, We


Born like this
Into this
As the chalk faces smile
As Mrs. Death laughs
As the elevators break
As political landscapes dissolve
As the supermarket bag boy holds a college degree
As the oily fish spit out their oily prey
As the sun is masked
We are
Born like this
Into this
Into these carefully mad wars
Into the sight of broken factory windows of emptiness
Into bars where people no longer speak to each other
Into fist fights that end as shootings and knifings
Born into this
Into hospitals which are so expensive that it's cheaper to die
Into lawyers who charge so much it's cheaper to plead guilty
Into a country where the jails are full and the madhouses closed
Into a place where the masses elevate fools into rich heroes
Born into this
Walking and living through this
Dying because of this
Muted because of this
Castrated
Debauched
Disinherited
Because of this
Fooled by this
Used by this
Pissed on by this
Made crazy and sick by this
Made violent
Made inhuman
By this
The heart is blackened
The fingers reach for the throat
The gun
The knife
The bomb
The fingers reach toward an unresponsive god
The fingers reach for the bottle
The pill
The powder
We are born into this sorrowful deadliness
We are born into a government 60 years in debt
That soon will be unable to even pay the interest on that debt
And the banks will burn
Money will be useless
There will be open and unpunished murder in the streets
It will be guns and roving mobs
Land will be useless
Food will become a diminishing return
Nuclear power will be taken over by the many
Explosions will continually shake the earth
Radiated robot men will stalk each other
The rich and the chosen will watch from space platforms
Dante's Inferno will be made to look like a children's playground
The sun will not be seen and it will always be night
Trees will die
All vegetation will die
Radiated men will eat the flesh of radiated men
The sea will be poisoned
The lakes and rivers will vanish
Rain will be the new gold
The rotting bodies of men and animals will stink in the dark wind
The last few survivors will be overtaken by new and hideous diseases
And the space platforms will be destroyed by attrition
The petering out of supplies
The natural effect of general decay
And there will be the most beautiful silence never heard
Born out of that.
The sun still hidden there
Awaiting the next chapter.

9 comentarii:

  1. Abia astept sa vad ce o sa iasa!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. (machine translated by Google Translate, English to Romanian)

    Dinosauria, am


    Născut ca aceasta
    În acest
    Ca creta se confruntă cu zâmbet
    Ca doamna Moartea râde
    Ca lifturile pauză
    Ca peisaje politice dizolva
    Ca băiat sac supermarket deține o diplomă de facultate
    Ca peștele gras scuipa prada lor gras
    Ca soarele este mascat
    Suntem
    Născut ca aceasta
    În acest
    În aceste războaie cu atenție nebun
    În fața ferestrelor sparte fabrica de goliciune
    În baruri, unde oamenii nu mai vorbesc unul cu altul
    În lupte pumn în acest scop în calitate de impuscaturi si knifings
    Născut în acest
    În spitale, care sunt atât de scumpe încât este mai ieftin să moară
    În avocați care taxa atât de mult că este mai ieftin să pledeze vinovat
    Într-o țară în care închisorile sunt pline și ospicii închis
    Într-un loc unde masele ridica proști în eroi bogate
    Născut în acest
    Mersul pe jos și de viață prin această
    Mor din cauza acestei
    Dezactivat din cauza acestei
    Scopit
    Desfrânat
    Dezmoștenit
    Din cauza acestei
    Păcălit de această
    Folosit de acest
    Supărat de către această
    A făcut nebun și bolnav de aceasta
    Made violent
    Made inumane
    Prin aceasta
    Inima este înnegrit
    Degetele ajung pentru gât
    Arma
    Cuțit
    Bomba
    Degetele ajunge spre un Dumnezeu nu răspunde
    Degetele ajung pentru sticla
    Pilula
    Pulbere
    Ne-am născut în această deadliness triste
    Ne-am născut într-un guvern 60 de ani in datorii
    Că în curând va fi în imposibilitatea de a plăti chiar și dobânda pe care datoria
    Și băncile vor arde
    Banii vor fi inutile
    Nu va fi crimă deschis și nepedepsite în stradă
    Acesta va fi arme și oamenii de rătăcire
    Land va fi inutil
    Alimente va deveni o întoarcere diminuarea
    Energia nucleară vor fi preluate de către mulți
    Explozii va scutura continuu pe pământ
    Radiat bărbați Robotul va tulpină reciproc
    Cei bogați și cei aleși vor urmări de la platformele spatiale
    Infernul lui Dante va fi făcut să arate ca un loc de joacă pentru copii
    Soarele nu va fi văzut și va fi mereu noapte
    Copaci vor muri
    Toate vegetație va muri
    Oamenii radiate va mânca trupul oamenilor radiată
    De mare va fi otrăvit
    Lacurile și râurile vor dispărea
    Ploaia va fi noul aur
    Organele putrezite de oameni și animale va putoare în vânt întuneric
    În ultimii supraviețuitori vor fi preluate de boli noi și hidoasă
    Și platformele spatiale vor fi distruse prin uzură
    Din estompa de bunuri
    Efectul natural de degradare generală
    Și acolo va fi cel mai frumos tăcerea nu a auzit niciodată
    Nascut din asta.
    Soarele încă ascuns acolo
    Așteaptă capitolul următor.

    RăspundețiȘtergere
  3. (machine translated by Bing Translator, English to Romanian)

    Dinosauria, ne


    Născut ca aceasta
    În acest
    Ca Creta feţele zâmbet
    Ca doamna Death râde
    Ca pauza de ascensoare
    În peisaje politic se dizolvă
    Ca supermarket sac băiat deţine o diplomă de colegiu
    Ca peştele gras scuipe uleioase prada
    După cum Soarele este mascat
    Suntem
    Născut ca aceasta
    În acest
    În aceste războaie cu atenţie matei
    În vederea rupt fabrica ferestre de goliciune
    În baruri în cazul în care oamenii nu mai vorbi reciproc
    În pumn lupte acest scop ca impuscaturi si knifings
    Născut în acest
    În spitale care sunt atât de scumpe că este mai ieftin să moară
    În avocaţii care percepe atât de mult este mai ieftin să pledez vinovat
    Într-o ţară unde închisorile sunt pline şi ospicii închis
    Într-un loc în cazul în care masele ridica proşti în bogat eroi
    Născut în acest
    Mersul pe jos şi de viaţă prin acest
    Moarte din această
    Dezactivat din acest
    Castrat
    Desfrânat
    Dezmoşteniţi
    Din acest motiv
    Păcălit de acest lucru
    Folosit de aceasta
    Supărat pe aceasta
    Făcut nebun şi bolnav de această
    Făcut violente
    Făcut inumane
    Prin aceasta
    Inima este înnegrit
    Degete ajunge pentru gât
    Arma
    Cuţit
    Bomba
    Degete ajunge la spre un Dumnezeu nu răspunde
    Degete ajunge pentru sticla
    Pilula
    Pulbere
    Noi suntem născuţi în această deadliness triste
    Ne-am nascut într-un guvern de 60 de ani în datorii
    Că în curând va fi incapabil să plătească chiar şi dobânda pe această datorie
    Şi băncile vor arde
    Banii vor fi inutile
    Va fi deschisă şi nepedepsită crima în stradă
    Acesta va fi pistoale si mafioti rătăcire
    Terenul va fi inutil
    Alimentare va deveni o întoarcere diminuarea
    Nucleare vor fi preluate de multe
    Explozii continuu va zgudui pământul
    Robotul radiată bărbaţi va urmariti reciproc
    Bogat şi ales va urmări spaţiu platforme de
    Infernul lui Dante se va face sa arate ca loc de joacă pentru copii
    Soarele nu va fi văzut şi va fi întotdeauna noapte
    Copaci vor muri
    Vor muri toate vegetaţie
    Radiată bărbaţi va mânca carne de radiată bărbaţi
    Mare va fi otrăvit
    Lacuri şi râuri va dispărea
    Ploaie va fi de aur nou
    Putrezire corpuri de oameni și animale va put în vânt întunecat
    Supravieţuitorii câteva ultima va fi depăşit de boli noi si hidos
    Şi de platforme de spaţiu va fi distrus de uzură
    Petering din gradina
    Efectul naturale de dezintegrare generale
    Şi acolo va fi cel mai frumos tăcere auzit niciodată
    Născut din asta.
    Soarele încă ascunse acolo
    În aşteptarea capitolul următor.

    RăspundețiȘtergere
  4. hutopila, ştii să-l asculţi în google translate? fă să-l recite robotu-acolo, că-i mişto :))

    traducerea mea va fi gata azi.

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) când pun aici un comentariu, blogspot sau komartin (nu ştiu cine) îmi cere să dovedesc că nu sunt un robot şi să tastez nişte litere. lolz.

    RăspundețiȘtergere
  6. Născuţi așa
    În asta
    În timp ce feţele de cretă zâmbesc
    În timp ce Doamna Moarte râde
    În timp ce lifturile se strică
    În timp ce decorurile politice se dizolvă
    În timp ce angajații din supermarket-uri au studii superioare
    În timp ce peştii uleioși își scuipă prăzile uleioase
    În timp ce soarele e camuflat
    Suntem
    Născuţi aşa
    În asta
    În războaiele astea meticulos-nebunești
    În priveliştea fabricilor cu ferestre ale nimicului sparte
    În tăcerea oamenilor din baruri
    În lovituri de pumn ce ajung împușcături și înjunghieri
    Născuţi în asta
    În spitale așa de scumpe încât e mai ieftin să mori
    În avocaţi ce taxează atât de mult încât e mai ieftin să pledezi vinovat
    Într-o ţară unde închisorile sunt pline şi ospiciile închise
    Într-un loc unde mulțimile ridică imbecili în slăvi
    Născuţi în asta
    Pășind şi trăind în asta
    Murind din cauza asta
    Amuţiţi din cauza asta
    Castraţi
    Depravaţi
    Dezmoşteniţi
    Din cauza asta
    Înşelaţi de asta
    Folosiţi de asta
    Se pișă pe noi
    Ne înnebunește & îmbolnăvește
    Ne face violenți
    Asta
    Inima e înnegrită
    Degetele se-ntind spre gât
    Spre pistol
    Spre cuţit
    Spre bombă
    Degetele se-ntind către un dumnezeu pasiv
    Degetele se-ntind spre sticlă
    Spre pastilă
    Spre praf
    Suntem născuţi într-o mortalitate dezolantă
    Suntem născuţi într-un guvern cu 60 de ani de datorii
    Care în curând nu va mai putea plăti nici măcar dobânda
    Şi băncile vor arde
    Banii vor fi inutili
    Vor fi crime nepedepsite în văzul lumii
    Vor fi arme şi vor cutreiera gloate
    Pământurile vor fi fără valoare
    Hrana va deveni din ce în ce mai ineficientă
    Energia nucleară va fi la-ndemâna majorității
    Explozii vor zgudui pământul neîncetat
    Oameni-robot iradiaţi se vor pândi unul pe altul
    Cei bogaţi şi cei aleşi vor privi din platforme spaţiale
    Infernul lui Dante va fi transformat într-un teren de joacă
    Soarele va fi nevăzut şi va fi doar noapte
    Copaci vor muri
    Toată vegetaţia va muri
    Oameni iradiaţi se vor mânca între ei
    Marea va fi otrăvită
    Lacurile şi râurile vor dispărea
    Ploaia va fi noul aur
    Cadavre putrezinde ale oamenilor & animalelor vor duhni în vântul întunecat
    Puținii ultimi supravieţuitori vor fi copleșiți de boli noi & hidoase
    Şi platformele spaţiale vor fi distruse de uzură
    Secarea resurselor
    Efectul natural al degradării generale
    Apoi cea mai frumoasă linişte neauzită vreodată
    Născută din asta.
    Soarele încă se ascunde acolo
    Așteptând următorul capitol.

    RăspundețiȘtergere
  7. și titlul, Andrei Ene, unde e titlul? :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Dinozaurieni, noi

    Născuţi astfel
    În toată treaba asta
    În timp ce obrajii de cretă zâmbesc
    În timp ce Doamna Moarte râde
    În timp ce lifturile se defectează
    În timp ce reliefurile politice se dizolvă
    În timp ce băiatul care îţi cară plasele la supermarket are diplomă de facultate
    În timp ce peştii graşi scuipă afară prada grasă
    În timp ce soarele e camuflat
    Noi suntem
    Născuţi astfel
    În toată treaba asta
    În mijlocul războaielor demente plănuite cu precauţie
    În peisajul ferestrelor sparte ale unei fabrici a golului
    În baruri unde oamenii nu-şi mai vorbesc
    În mijlocul bătăilor cu pumnii care sfârşesc cu focuri de armă şi lovituri de cuţit
    Născuţi aici
    În spitale atât de scumpe că e mai ieftin să mori
    Între avocaţi care cer atât de mulţi bani că e mai ieftin să pledezi vinovat
    Într-o ţară unde închisorile sunt pline şi casele de nebuni închise
    Într-un loc unde masele înalţă idioţii la rangul de eroi prosperi
    Născuţi aici
    Umblând şi trăind prin asta
    Murind din cauza asta
    Amuţiţi din cauza asta
    Castraţi
    Decăzuţi
    Dezmoşteniţi
    Din cauza asta
    Amăgiţi de asta
    Folosiţi de asta
    Pişaţi de asta
    Smintiţi şi îmbolnăviţi de asta
    Bestializaţi
    Dezumanizaţi
    De asta
    Inima e înnegrită
    Degetele se întind spre gât
    Spre pistol
    Spre cuţit
    Spre bomba
    Degetele se întind spre un dumnezeu ce nu răspunde
    Degetele se întind după sticlă
    După pastilă
    După praf
    Ne naştem în această îndurerată primejdie
    Ne naştem într-un guvern cu o datorie de 60 de ani
    Care în curând nu va fi capabil să plătească dobânda pentru această datorie
    Iar băncile vor arde
    Banii nu vor folosi la nimic
    Pe străzi vor fi crime la vedere şi nepedepsite
    Vor fi arme şi mulţimi haotice
    Pământul nu va folosi la nimic
    Hrana va deveni un beneficiu tot mai diminuat
    Puterea nucleară va cădea în mâinile celor mulţi
    Exploziile vor continua să zguduie pământul
    Supuşi radiaţiilor oamenii roboţi se vor vâna unii pe alţii
    Cei bogaţi şi cei aleşi vor privi de pe platforme spaţiale
    Infernul lui Dante va părea un loc de joacă pentru copii
    Soarele va fi de nevăzut şi va fi pentru totdeauna noapte
    Copacii vor muri
    Întreaga vegetaţie va muri
    Oameni iradiaţi vor mânca din carnea oamenilor iradiaţi
    Marea va fi otrăvită
    Lacurile şi râurile vor dispărea
    Ploaia va fi aurul cel nou
    Corpurile putrescente ale oamenilor şi animalelor vor răspândi duhoarea în vântul sumbru
    Ultimii dintre puţinii supravieţuitori vor fi doborâţi de boli noi şi hidoase
    Iar platformele spaţiale vor fi distruse din cauza uzurii
    Epuizarea resurselor
    Efectul natural al descompunerii generale
    Nemaiauzită până atunci, cea mai sublimă linişte va fi
    Născută din asta
    Soarele ascuns încă acolo
    Aşteptând următorul capitol

    RăspundețiȘtergere