"Respectul se câştigă cu pumnul"

Scena III (continuare)


Primul: Cluburi, droguri, beţii, găşti, bătăi, asta e ce auzi toată ziua. Unii spun că închisoarea e şcoala vieţii. Vorbe de puşcăriaş, ce să înveţi din ele. A, da, şi mai sunt manelele. Toată ziua numai manele. Uneori house, Puya, nu lipseşte nimeni. Şi ei vorbesc de reeducare. Poate-nchisoarea să te îndrepte? Să-ţi îndrepte poate un picior, o mână, ceva. Nu vreau să rămân cu nimic din puşcărie, cu nimic, toate trebuie să rămână în urmă.

Al treilea: Şi după 11 ani, eu am rămas tot tâmpiţelul lor simpatic, dar cu realizări de om mare. Nu-s totuşi nişte realizări cu care să se laude familia. Ce or să spună mama sau Ioana: a fost mai prost decât alţii şi s-a lăsat prins? Ne vedem tot la o lună, ce mai faceţi, cum o mai duceţi, bla bla, şi la un moment dat mă întreabă ei: Da’ tu cum o mai duci? Mai demult, ştiam că orice le-aş fi răspuns, pentru ei rămâneam puiuţul-mamii-şi-al-tatii-uşor-tâmpiţel-dar-indispensabil-până-la-urmă-pentru-o-viaţă-de-familie-normală... Nu ştiu exact, le zic, la comisia de eliberare. Adică peste 2 ani şi 3 luni... Începe şi Ioana să plângă, c-aşa e consemnul, na, toată lumea se smiorcăie-n jur, da’ problema ei e că nu ştie să plângă în societate: chiţăieli, scâncete, grohăieli amestecate cu lacrimi şi intenţii penibile de a vorbi. Tata mă salvează, tot el: haideţi să mergem, s-a terminat timpul de vizită.

Al cincilea: Respectul se defineşte prin caracter. Dacă nu e caracter, iar pe aici îs o mulţime de oameni inculţi şi fără educaţie care n-au caracter, nu-i nici respect. Deţinutul şi gardianul sunt egali. Fiindcă nici unul nu pune preţ pe respect. Şi atunci nu mai vrei decât să fii lăsat în pace. Dar asta nu prea se poate. Nicăieri.

Al doilea: Închisoarea e ca o grădiniţă mai mare. Avem televizor, putem deţine tot felul de lucruri, avem atâta timp liber şi activităţi care ne pun viaţa în ordine (râde). Toţi suntem singuri, deşi ne înghesuim ca vitele într-o cameră, suntem singuri şi nimic n-are cum să schimbe asta. E bine să fii şi singur. Dacă eşti singur nu depinzi de nimeni. Nu poţi să ai prieteni, pentru că trebuie să supravieţuieşti. Respectul se câştigă cu pumnul.

Al patrulea: Familia m-a ajutat, da. Au fost aici de fiecare dată când s-a putut. În anii ăştia m-am schimbat radical, comportamentul şi gândirea mea, totul e altfel acum. Tot timpul în această perioadă m-am gândit la greşeala pe care am făcut-o. Cum mi-am dezamăgit familia şi prietenii. Când au venit prima dată să mă vadă copiii mei, Dana şi Dragoş (veniseră la insistenţele mele, pentru că erau tare supăraţi şi n-ar mai fi vrut să mă ştie), prima vorbă pe care mi-a spus-o fata a fost: de ce tată, de ce? A trebuit să ne laşi atâta timp singuri. Le era greu fără mine, trecuseră deja douăzeci de ani şi îi vedeam într-o lume a nedreptăţii, cum se luptau să supravieţuiască şi eu nu eram acolo cu ei.

Al cincilea: Nu pot uita o zi anume din arestul poliţiei, acum patru ani. Veniseră să mă vadă şi procurorul m-a lăsat cu ei vreo 15 minute. Am ştiut atunci că nu i-am pierdut. Era o faptă gravă de crimă şi trăiam cu teama că mă vor abandona.

Primul: Cei de afară nu ştiu cum e cu adevărat înăuntru. Văd la televizor aplauze, panglici şi zâmbete. Dar aici poate fi iadul. Aici (îşi împunge pieptul cu degetul), în noi.

Al patrulea: Dacă nu sunt în stare eu să răspund pentru cine sunt, cine o să mă ajute? Cum să te reabilitezi cu tâlharul din cameră şi cu gaborul pe hol? Cine şi cum să te reeduce? Ce ştiu ei?

Al treilea: Ce să faci? Mai joci un remmy, mai ieşi la fotbal, mai faci papuci, totu-i să nu-ţi laşi timp să te copleşească gândurile.

Al doilea: Toate ajung până la urmă să te lase rece. Trebuie să înţelegi că dacă îţi regreţi prea mult faptele, nu realizezi prezentul şi nu îl trăieşti. Te excluzi singur. Viaţa devine o risipă. Dacă nu era deja din start o risipă.

Al patrulea: Întotdeauna m-am simţit un om puternic, nu un om bun. Da, umilesc orice prost, orice bulangiu, orice cadru care încearcă să mă jignească, pe oricine încearcă să-mi facă rău. De ce să fiu bun când nimeni nu-i bun cu mine?

Al treilea: Eu toată viaţa am fost artist, numai că nu m-au căutat regizorii, ci poliţiştii şi procurorii. (râde)

Primul: Eu cred că mi-am asumat răspunderea pentru fapta pe care am făcut-o, şi cred că merit să-mi fac pedeapsa până la capăt pentru că a fost vorba de viaţa unui om. Şi viaţa unui om nu o poţi răscumpăra cu nimic.

Al doilea: Timpul trece, în general, groaznic de greu. Dar la vorbitor, când primeşti vizită, se scurge ca apa prin sită. Stai la o masă din lemn scrisă toată şi cioplită cu diferite nume şi porecle, inimioare străpunse de săgeţi şi ora aia trece într-o clipă deşi tu ai ţi-ai dori să nu se termine niciodată.

Al cincilea: Poate că pe unii penitenciarul i-a reabilitat, dar pe mine m-a făcut mai rău decât eram, m-a transformat într-un om fără sentimente, cu o răutate greu de oprit. Cred că există şi Dumnezeu, dar pentru mine e foarte departe, cred că aş face mulţi ani până la El...