marți, 6 octombrie 2009

Poem (soare de aprilie)

Pe tine, soare de aprilie
căţărat peste umerii tatei când aveam patru ani
pe tine, care îmi sperii puţinii prieteni
şi vorbeşti cu cei plecaţi în limba păsărilor

te-am recunoscut şi ţi-am râcâit poleiala
ca un pui de pisică nerăbdător
când toţi ai casei aşteptau
înstrăinaţi şi amabili la gurile fluviului

despre noaptea ce a urmat s-a vorbit îndelung
cineva a bătut un cui în aer
altul s-a strecurat în pian
de unde nu a mai fost văzut ieşind niciodată

încâlcite vedeniile dimineţii
migăloasă munca slujbaşilor tăi în zori.

21 de comentarii:

  1. placut mult strofele 2 si 3, senzatia ca sub materia-text se deschid spatii de aer pur, unde se inalta alte miscari, dincolo de vizibil (acorduri-intre-sunete, suflul-fara-aer si un niciodata-indelung palpabil)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dincolo de impecabilul formei, poemul este unul dintre cele mai profunde, dintre acelea care te fac să-ţi auzi gîndurile maturizării şi/sau îmbătrînirii şi să-ţi contempli cîmpul de luptă plin de morţi, răniţi şi muribunzi sau resemnaţi aşteptători "la gurile fluviului" (Styx, nu- i aşa?). Sau o parabolă a nerăbdării iluministe("te- am recunoscut şi ţi- am rîcîit poleiala")şi a reversului acesteia: gustul inexplicabilului,pentru unii amar (cînd se încăpăţînează în prostia de- a atinge centrul luminii şi, eventual, de a- i găsi petele), delicios (pînă la urmă) pentru cei care se lasă prinşi în plasa "vedeniilor" (ca Mateiu!), de unde scot din cînd în cînd poeme.
    Doamne, Doamne, cred că cei care comentează îndelung pe blogul altora ("comme soi- meme"), ilustrează uneori întîia categorie!

    RăspundețiȘtergere
  3. mulţumesc. dar ultimele două versuri? mă gândeam să renunţ la ele, parcă poemul merge şi fără, nu e ceva mai frust încheindu-se la "niciodată"?

    RăspundețiȘtergere
  4. ,,Cineva a batut un cui in aer
    altul s-a strecurat in pian''...I-ar fi placut si lui Max...

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru tine...
    http://vaduva.ablog.ro/2009-05-24/inima-mea-cicatrizat.html

    RăspundețiȘtergere
  6. în tonalitatea şi atmosfera din poem, nu e frust acel "niciodată", de s-ar încheia acolo, contează mult cum îl auzi şi rosteşti (vocea interioară/exterioară), poate fi şi cald.

    RăspundețiȘtergere
  7. Fără ultimele două versuri...E un gen si acesta, "în coadă de peşte", nu- i rău nici aşa, esenţialul s-a spus şi parcă se lasă şi mai mare misterul, dar îi lipseşte marca poetului Claudiu Komartin, şi e prea facil, domnule, fără trîmbele de vedenii explicite!

    RăspundețiȘtergere
  8. na, asta e, de unde vedenii tot timpul?

    RăspundețiȘtergere
  9. Atunci îmi retrag "coada de peşte" căci, cu o vorbă celebră, sună ca vai de ea!

    RăspundețiȘtergere
  10. ai inceput sa scrii mai slab ca oricand :(
    expresia "soarele se catara pe cer" am mai intalnit-o undeva. schimba predicatul ala

    RăspundețiȘtergere
  11. e foarte frumos, mai putin ultimul vers! de fapt, poezia aluneca un pic catre zona "too cute", dar asta nu deranjeaza, e ok...

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu soarele se catara pe cer, ci poetul, la patru ani, pe umerii tatălui sau, de unde îl simte aproape şi îi descoperă puterea (de aprilie, tot luna a patra, nu de pe cer)...etc, pînă cînd nu mai simte că ar putea atinge soarele...

    RăspundețiȘtergere
  13. ce-mi plac anonimii care mă anunţă că scriu mai slab ca oricând... de fapt, mi s-a spus asta şi prin ianuarie, chiar înainte să public "Un anotimp în Berceni"... haideţi, dragi anonimi binevoitori, să ne limităm la comentarii pe text, şi nu la observaţii generale despre viaţă, literatură şi declinul meu inexorabil

    RăspundețiȘtergere
  14. Fii convins că anonimii nu au niciun dram de talent,altfel ar avea şi bună creştere!

    RăspundețiȘtergere
  15. nu cred asta, dar nu-nteleg de ce oamenii care au critici si cuvinte grele de lasat pe aici nu-si lasa numele... mi se pare o lasitate

    RăspundețiȘtergere
  16. cred ca e o problema strict tehnica, in cele mai multe cazuri, daca nu ai cont pe google

    RăspundețiȘtergere
  17. Scuze,se poate lăsa numele chiar dacă nu există un cont pe google.Să nu dăm vina pe tehnică...

    RăspundețiȘtergere
  18. mi se pare un poem absolut superb,cu o concentrare extraordinara de imagini interesante si fascinant si prin discursul care imi pare un melanj straniu intre vorbele unui copil si o rugaciune. aer inocent si solemn in acelasi timp, asta mi se pare principalul punct forte al poemului tau pentru ca iti reuseste extrem de bine

    RăspundețiȘtergere
  19. Imi place mult poemul asta, dar cred ca te-ai gandidt bine sa renunti la ultimele doua versuri. Nu stiam ca ai blog, l-am descoperit din greseala :)

    RăspundețiȘtergere
  20. nu, ultimele 2 versuri au exact aerul grav care sa aseze restul (mai eteric) de dinainte

    nu trebuie scoase nicicum

    RăspundețiȘtergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere