sâmbătă, 12 septembrie 2009

Când poeţii se întâlnesc

Sunt un mare fan (e prima oară când mărturisesc asta) al întâlnirilor dintre poeţi. Al momentelor extraordinar de intense sau, dimpotrivă, caraghioase şi total ratate din tot felul de cauze - vanităţi, nepotriviri de caracter sau de opţiune artistică, sau pur şi simplu stângăcii şi infantilisme. Că doar poeţii pot fi cei mai stângaci şi mai infantili oameni mari de pe lumea asta.
Am vânat în ultimii şapte ani câteva astfel de întâlniri cu totul improbabile - genul de instantanee pe care nu le-ai vedea întâmplându-se: Dalai Lama primit de Patriarhul Constantinopolului sau un şaman din Amazonia dând mâna cu Andreea Marin.
Prima a fost, acum vreo şase ani, în redacţia "României literare", unde s-au întâlnit (într-o încăpere îngustă şi tare-nghesuită) Angela Marinescu şi Constanţa Buzea. Atât de mare era distanţa dintre cele două doamne, încât şi după ce s-au salutat şi pupat destul de silnic, cei câţiva ani-lumină care le despărţeau păreau foarte greu de parcurs. Încercând să o evite pe Constanţa Buzea, Angela Marinescu a încercat o fandare imposibilă şi s-a lovit destul de rău de un dulap. O întâlnire din care a ieşit, aşadar, destul de şifonată. Nu le-am văzut niciodată împreună pe Mariana Marin şi Angela Marinescu, iar o asemenea alăturare mi se pare cu totul imposibilă.
O altă întâlnire improbabilă la care am asistat a fost cea dintre Ion Mureşan şi Emil Brumaru. Doi dintre cei mai mari poeţi ai ultimelor decenii, stând împreună, pe o terasă din Botoşani, sau anul trecut la Iaşi: unul euforic, jucăuş şi inepuizabil, celălalt... ei bine, hai să spunem doar că nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Emil Brumaru râzând.
Între noi, cei mai tineri, nu cred că se vor repeta vreodată zilele (cu câteva momente incredibile de apropiere şi de prietenie) petrecute acum exact cinci ani la Fiad şi Bistriţa; a fost, acela, primul moment în care ne întâlneam - şi făceam cunoştinţă - poeţii (plus câţiva prozatori) recent debutaţi, premiaţi etc. O masă la care stau Ruxandra Novac, Elena Pasima şi Ioana Bradea sau o seară în care Teo Dună, Dan Sociu, Dan Coman, Bogdan Lipcanu, Sebastian Sifft şi alţi câţiva vorbesc sincer şi relaxat despre literatură şi autenticitate e ceva ce poate numai extratereştrii (dacă răpirile lor ar fi ceva mai organizate) vor putea repeta. (Tot atunci am văzut pentru prima dată superbul Big Time, din 1988, al lui Tom Waits.)
De pomină a fost, în secolul trecut, întâlnirea dintre Federico Garcia Lorca şi Hart Crane, în Brooklyn. O seară imposibilă - Crane era deja beat când a ajuns Lorca, iar acesta nu vorbea engleza, după cum Crane nu ştia o boabă din limba andaluzului. Philip Levine a scris un poem simpatic pornind de la asta.
O altă întâlnire bizară despre care am citit de curând a fost cea dintre Bukowski şi Ginsberg. Cei doi aveau o lectură în faţa unui public de 1600 de oameni. Bukowski, fireşte beat, l-a tot provocat pe Ginsberg, ironizându-l în gura mare când acesta a intrat şi spunându-i că nu a mai scris nimic bun de la Howl şi Kaddish. La sfârşit, după lectură, Bukowski i-ar fi spus lui Ginsberg: "Ginsberg, eşti un om bun", deşi acesta se temuse că îl va trata de "poet academic" sau "poponar ochelarist". Iar Ginsberg şi-l aminteşte pe Bukowski ca pe un tip "prietenos şi agreabil".

în fotografie: Teodor Dună, Elena Pasima, Ruxandra Novac, Cl. K., Dan Sociu, în bucătăria Comanilor din Bistriţa (2004)

14 comentarii:

  1. Orice întîlnire este posibilă, dar nu şi reală.
    Cele mai reale sunt acelea ce se petrec în mintea, sufletul sau deja amintirea cuiva, după cum o arată şi poza, şi textul.

    RăspundețiȘtergere
  2. o postare foarte foarte frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. super nice.
    uite inca ceva pt tine
    Memorabila a fost intalnirea lui Ginsberg cu Mircea Eliade, fascinat pe atunci de hippies. Intalnirea s-a pro dus, la cererea poetului, la Chicago, la 25 februarie 1967. Printre altele, Allen Ginsberg i-a povestit lui Eliade (si acesta a consemnat cu grija in jurnal) despre "ex pe rien tele sale cu droguri" (mescalina, LSD etc.) si me ca nis mele "inspiratiei poetice" 7.

    http://www.revista22.ro/scriitorii-romani-si-narcoticele-8-contemporanii-4630.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Aceste întâlniri reprezintă tot ce au viaţa şi literatura mai frumos. Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu faptul că Nichita Stănescu s-a dus, într-un rând, să-i ia un interviu lui Emil Botta. Autorul celor "11 elegii" evocă odaia minusculă a lui Botta, ocupată de un pat, o etajeră pe care se aflau câteva cărţi şi de un cuier... Nichita dusese cu el o sticlă. N-a mai fost niciun interviu, iar musafirul nu-şi mai amintea dacă au mai pus băutura în pahare sau au băut-o direct din palme... Uneori întâlnirile degenerează în bătăi : vezi Marquez şi Vargas Llosa. Cred că veţi asista la multe miracole în cadrul acestor colocvii prieteneşti, dar mulţi dintre cei cu care tăifăsuiţi acum vă vor face să vă pară rău că aţi pierdut atâta amar de timp cu ei...

    RăspundețiȘtergere
  5. asta-i o postare asa de sincera incat e frumoasa. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @casadepoezie - da, răzvan, şi ăsta e un subiect care mă interesează (scriitorii români şi drogurile), iar dl. Oişteanu a scris multe lucruri tare interesante în eseul din "22", dar parcă n-a mers în inima lucrurilor. despre Odobescu sunt sigur că s-ar putea scrie mult mai multe lucruri, cum şi - bănuiesc - despre unii interbelici ajunşi prin cele Europe
    @ Şerban Tomşa - da, şi eu cred cam la fel, dar nu vreau să mă gândesc că am pierdut vremea cu cineva, nu, asta nu
    @ Cafea cu Lapte - aş mai fi scris despre o întâmplare pe care o ştiu de la m.ivănescu. mi-a povestit că se adunaseră la dânsul virgil mazilescu şi cezar ivănescu, erau prezente şi doamnele, iar la un moment dat, după consumul unei cantităţi considerabile de vodcă, "don cezar" a vrut să-l pocnească cu ranga din dotare pe mazilescu, dar nu a reuşit decât să-i spargă televizorul lui m.ivănescu :) povestea s-ar putea să cunoască şi alte variante, pentru că atunci când am auzit-o, eu însumi eram niţel cam ameţit

    RăspundețiȘtergere
  7. Până la urmă, tot la instinctele primare trageţi, ca şi cum adevărul numai în aceste penale teribilisme ar sta.

    RăspundețiȘtergere
  8. :) ce comentariu cretinuţ, am râs cu lacrimi

    RăspundețiȘtergere
  9. mie sincer mi-a placut sa aflu ca Vargas Llosa l-a pocnit pe Marquez si ca Marquez a umblat vanat cateva zile dupa. initial am fost putin socat, dar apoi a inceput sa imi placa sa-i stiu asa umani

    RăspundețiȘtergere
  10. cred că ţi-ar plăcea să răsfoieşti o cărticică scrisă de Viorel Marineasa & Daniel Vighi, "Fahrplan für die Sixties".
    sunt acolo câteva portete ale unor scriitori, e un fel poveste despre boema underground din anii 70 şi nu numai. trec aici un fragment despre Ion Monoran, "managerul subteranei/poetul caloriferist": "îi plăcea să adaste prin cârciumi, pentru a culege sintaxa de pe buzele umezite ale beţivilor şi să râdă de cenzură, să prepare zacuscă, să prăjească ouă cu cartofi, tot trăncănind despre Republica lui Platon, certându-l aspru pentru isprava cu poeţii. Ca fochist de încălzire centrală, îşi făcea turele 12 cu 24 în subsolul blocurilor din Piaţa Lahovary, mişunând de şobolani şi cutremurat de orgia ţevilor cu apă caldă şi cu apă rece. Acolo recita în gura mare din Rimbaud şi din Bacovia ori îşi bătea poemele la o maşină arhaică......."

    RăspundețiȘtergere
  11. Pe efectul risului cu lacrimi am mizat si eu, ca, vorba ceea, sint o doamna!

    RăspundețiȘtergere
  12. Chiar, despre domnisoara Ruxandra Novac ce mai stii? Mai scrie?

    RăspundețiȘtergere
  13. @ andrei luca - haios, într-adevăr, deşi eu aş zice că şi-ar fi luat-o amândoi de la Cortazar :)

    @ white noise - da, şi eu cred că mi-ar plăcea

    @ andreidosa - nu, din păcate nimic; e de ani buni pe la bruxelles (luxembourg?) şi zice că n-ar mai scrie... and that's that

    RăspundețiȘtergere