((v))

După ce femeia a fost legată, se coboară draperia care înconjoară cabinetul, până la nivelul scaunului pe care e așezată, acoperind-o. Se strecoară un cui de argint în spatele draperiei și se apropie de femeie foarte încet, de-a lungul câtorva zile, până când aceasta nu mai poate rezista și scoate un țipăt ascuțit, ca în fața unei păsări care vrea să-i ciugulească ochii. Picioarele scaunului încep să fie retezate, unul câte unul, de o mână invizibilă. Când și-a terminat treaba, mâna poate fi în sfârșit arătată (moment în care curiozitatea spectatorilor ajunge la paroxism), începe să strălucească, e o mână de cyborg înainte să cadă teatral în cazanul cu metal topit. Spectatorii sfâșie draperia înnebuniți de groază, descoperă trapa, descoperă cuiul și fierăstrăul și talașul și mâna care zace neputincioasă printre acarieni. Se reped la femeie, îi rup legăturile și încep să facă bucăți cabinetul cu ochi de pisică. Este momentul extazului și al gloriei. Femeia este liberă, dar se mai află încă pe scaun. Acum mulțimea o poate desfigura, îi poate mușca buzele și buricele degetelor, sfârcurile, carnea de pe coapse și lobul dulce al urechii, urmează invazia masivă a sângelui, pulverizarea oricărei iluzii, purgatoriul lenticular, o fiară cu 27 de guri și 27 de sexe pregătite pentru o nouă filmare.

* după Cum puteți deveni iluzionist (Tururi și trucuri de iluzionism), de A. Iozefini (București, 1991)