Aiko Monzaemon, curtezană

Nu am făcut niciodată dragoste de două ori cu același bărbat.

Unii spun că aș fi o stricată,

însă credeți-mă: sunt cea mai sfioasă persoană

pe care nu o cunoașteți,

singura fecioară pe care luna o înțelege

și îi dă bani de țigări după ce se spală,

se-mbracă și pleacă pe străzi pustii

în căutarea unui fruct de nimic

pe care l-aș putea prezenta ceremonios și mamei, și labiilor mele.

Dacă aș face același lucru de două ori,

lumea nu ar mai avea nici un sens.

Dacă aș face același lucru de două ori,

ar trebui să mă sinucid ca suratele mele din Saitama.

Totul se transmite prin repetiție,

și vinovăția, și jalea, și frigul, și nebunia.

Eu nu o să repet nimic.

Nu o să calc din nou în locul acela

în care am trăit extazul, deznădejdea, mânia –

animalul ăsta nemilos

cu care te hârjonești și-i vorbești, care așteaptă și încuviințează fățarnic

când îl alungi,

deși nu caută decât să ți se așeze în poală

pentru totdeauna.

Zece ani de blogăreală

S-au împlinit ieri zece ani de când am deschis acest blog. O pagină virtuală în care am vărsat lucrurile care mă interesau, care mi se întâmplau, veștile în legătură cu cărțile mele, multe poezii, ale mele sau ale altora, tot felul de exasperări și indecizii, aproape o mie cinci sute de postări, în medie cam una la două zile și jumătate, ceea ce ar trebui să mă confirme ca pe un grafoman fără nici o rușine. Blogul ăsta m-a ținut în legătură cu câteva mii de oameni (în mod evident, cifra asta s-a diminuat odată cu avântul facebook-ului și decăderea blogurilor) și e o diagramă a vieții și a activităților mele din acești zece ani: i-am dat drumul pentru a oferi un impuls receptării celui de-al treilea volum pe care îl publicam, Un anotimp în Berceni (Cartier, 2009), ce a fost după mai puțin de un an reeditat cu câteva poeme inedite, în septembrie 2009 am pornit Clubul de lectură Institutul Blecher, în primăvara lui 2010 revista „Poesis internațional”, iar în toamna acelui an Casa de Editură Max Blecher (toate aceste trei proiecte există și azi, au deja o istorie și cred că nu sunt epuizate). Tot blogul ăsta a fost platforma pe care am publicat mai întâi poemele din (și unde au început să prindă formă) Cobalt (Casa de Editură Max Blecher, 2013), Dezmembrați (Casa de Editură Max Blecher, 2015, în legătură cu care am reușit să-i conving o vreme pe unii că ar fi scrisă de poeta mexicană Adriana Carrasco) și Maeștrii unei arte muribunde (Cartier, 2017, 2018), el fiind și cel care m-a împiedicat să țin un jurnal, și zău că-i bine că s-a întâmplat așa, fiindcă, spre deosebire de alții, eu m-aș fi compromis definitiv, mi-aș fi dat arama pe față poate mai rău decât am făcut-o aici sau, de câțiva ani încoace, pe facebook. Cam atât voiam să spun, acum mă duc să scriu o poezie, să beau un pahar de vin.

Despre „Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine”, la patru luni și ceva de la apariție

Notasem aici în ultimele zile ale lui ianuarie că primele trei articole despre antologia poeziei generației războiului pe care am întocmit-o la sfârșitul anului trecut apăruseră în decurs de numai câteva zile. După aproape trei luni, s-au mai strâns șapte contribuții critice. Rezumând, despre Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine (Cartier, 2018) au scris Ioan Stanomir, Luana Stroe, Constantin Necula, Ion Pop, Octavian Soviany, Mihai Iovănel, Gelu Diaconu, Ștefan Bolea, Liviu Antonesei și, cel mai recent, Doris Mironescu. Am lansat cartea la Chișinău, Sibiu, București, Brașov, Turnu Severin și Madrid, iar la începutul lunii mai vor mai fi trei evenimente în jurul ei, pe 7 la Cluj, pe 10 la Craiova și pe 13 la Timișoara. Mai aștept două cronici, cartea a ajuns și la Barbu Cioculescu, care, împreună cu Pavel Chihaia, e unul dintre ultimii reprezentanți ai acelei generații care mai sunt printre noi, iar tirajul e aproape epuizat. Va fi, cel mai probabil, până vine vara. Misiune îndeplinită.

Despre poezia și personalitățile Angelei Marinescu & Marianei Marin la Muzeul de Artă Recentă

Seară de poezie, de audiție și de discuții.
Invitați: Diana Voinea și Claudiu Komartin.
Înregistrări cu Angela Marinescu și Mariana Marin.
Miercuri, 24 aprilie, ora 19:00
AUDITORIUM (nivel -1, MARe/Muzeul de Artă Recentă)
Bd. Primăverii nr. 15, București

Admirabilul Muzeu de Artă Recentă din București aduce poezia în Auditoriumul său, acest eveniment (ce le are în prim-plan pe Angela Marinescu și pe Mariana Marin) legându-se direct de cea mai recentă expoziție a MARe, „Fete de vis”, curatoriată de Ioana Șerban și Erwin Kessler. Sper să fie doar primul dintr-o serie de evenimente care să pună în relație artele vizuale și literatura din România ultimelor decenii.

Livius Caupo, cuceritorul Alexandriei

(...) quidquid se Tigris ab Haemo

dividit, hoc certa proponit merce locandum

institor imperii, caupo famosus honorum.

                                 Claudian, In Eutropium

L-au ridicat în cele mai înalte demnități ale cetății

bucuroși că unul de-al lor a ajuns acolo

și că-n curând le va deschide, cum promisese, larg

porțile hambarelor și ale cămărilor la care tânjeau.

În speranța asta muncită și îndărătnică,

fremătând continuau să aștepte, dar tot așteptându-l

să-și îndeplinească datoria și cinul, an după an

veșmintele lor erau tot mai ponosite, burțile tot mai supte,

ghioagele se înmulțiseră pe străzi, strălucea doar palatul

înconjurat zi și noapte de câinii lui grași, învățați să sfâșie.

Nici vorbele nu îi mai erau dulci ca pe vremuri

și zâmbetul i se transformase într-o grimasă cumplită,

însă ei continuau să aștepte. Fără să se întrebe cum

se putuse transforma într-atât gura aceea

ce altădată rotunjea dulce cuvintele

hrană, viitor, siguranță

într-un rât de mistreț, și frumoasa-i mustață căruntă

foșgăia ca un viespar gata oricând să-și pornească urgia

la cea mai mică încercare de a i se cere socoteală,

mii de ace gata să se înfigă în ochiul

uzurpatorului care va îndrăzni să facă un pas către el.

Mârâitul și lătrăturile care-i ieșeau din gâtlej

aduceau acum tot mai mult cu ale unei fiare furioase,

dar nici graiul lor nu mai era același,

și de-abia dacă se mai înțelegeau între ei:

se priveau cu neîncredere și cu ciudă

în timp ce chipul acela de fontă

cu dinți de fontă înconjurați de-un arici fojgăitor și perfid

îi privea ca pe dobitoacele lui de prăsilă.

Iar ei continuau să aștepte cu privirile ațintite

spre treptele din capătul cărora mai-marele lor

mugea într-o limbă pe care bieții-nvățați crezuseră,

înainte să fie linșați, că a dispărut cu multă vreme în urmă.

Făceau mai departe singurul lucru permis,

și-n vremea asta se prefăceau încântați,

ajunseseră să creadă și ei că-s așa, iar dansul se pornea

în onoarea mult iubitului Livius Caupo din nou și din nou.

De câte nu e-n stare omul pentru un sac gol,

a gândit cineva din mulțime, dar s-a zăvorât imediat în muțenie

amintindu-și că asemenea cuvinte le fuseseră

interzise de mult lor, celor mulți și-nșelați,

cărora nu le rămăsese decât

să aștepte, să tot aștepte.

Institutul Blecher, ediția 200, episodul II

Mina Decu (n. 1983) a terminat Facultatea de Filozofie, a lucrat ca profesoară și în prezent ca librar. Poetă și traducătoare din limba spaniolă, a debutat cu Desprindere (2018), pentru care a primit mai multe premii.

Ionel Ciupureanu (n. 1957) este unul dintre cei mai originali și mai excentrici poeți 90-iști. A publicat opt volume: Pacea poetului (1994), Amos (1996), Fălci (1999), Krampack (2002), Adormisem și mă gândeam (2005), Mișcări de insectă (2010), Venea cel care murisem (2014) și E timpul să visăm un măcel (2018). În anii ’90 a scris versuri pentru formația punk Terror Art.

V. Leac (n. 1973) este poet, artist și curator. Membru fondator al grupării arădene „Celebrul animal” și al revistei „Ca și cum”, a debutat cu volumul Apocrifele lui Gengis Khan (2001), căruia i-au urmat Sera cu bozii (2003), Seymour: sonată pentru cornet de hârtie (2005, 2006, 2013), Dicționar de vise (2006), Lucian (2009), Toți sunt îngrijorați (2010, 2015), Unchiul este fericit (2013) și Monoideal (2018), pentru care a primit recent două premii.

Svetlana Cârstean (n. 1969) a publicat în Tablou de familie (1995, împreună cu Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Mihai Ignat, Răzvan Rădulescu și Sorin Gherguţ). A debutat în volum cu Floarea de menghină (2008). I-au mai apărut Gravitaţie (2015) și Trado (2016, împreună cu Athena Farrokhzad). Cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi. Coordonează una dintre cele mai importante colecții de poezie din România, „Vorpal”, a Editurii Nemira.

Livia Ștefan (n. 1982) e din Giurgiu, de unde a imigrat în 2007 ca să mai învioreze Bucureștiul. A debutat cu re.volver (2012), volum urmat de Lolita32 (2016) și de Thanato Hotel (în curs de apariție la Casa de Editură Max Blecher). Punkistă înrăită, e vocalul trupei Oedip Piaf, fotograf amator și crescătoare de pisici pe care le dresează, le face faimoase și apoi le vinde la Hollywood.

Andrew Davidson-Novosivschei (n. 1987) s-a născut în Mesa, Arizona, și a studiat la Arizona State University, unde a susținut un master în Literatură Comparată și a obținut un certificat pentru Studii de traducere literară. Poet și traducător, locuiește din 2015 în București. A publicat poeme în câteva reviste americane și a tradus din limba română texte de Gellu Naum, Nora Iuga, Mircea Cărtărescu, Cristian Fulaș, Lavinia Braniște ș.a

Ligia Keșișian (n. 1988) este curator al unor festivaluri de muzică și film – Balkanik Festival, Kinodiseea, Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, Caravana Metropolis și Nomad Film Festival. De asemenea, traduce poezie din limba spaniolă și scrie poezie și proză scurtă. A debutat cu volumul de poezie Mici cutremure (2017) și are în pregătire altul nou.

Tiberiu Neacșu (n. 1981) este poet, traducător și graphic designer, absolvent de Litere la Craiova. A publicat două volume de poezie, la o distanță considerabilă: Nebuna (2000) și Acrobat în zece pași (2013).

Ștefania Mihalache (n. 1978) e absolventă a Facultăţii de Litere de la Universitatea „Transilvania” din Braşov, secţia Română-Engleză și a cursurilor de Master în Gender and Culture ale Universităţii Central-Europene de la Budapesta. Doctor în Filologie la București. A publicat două romane: Est-falia (2004) și Poemele secretarei (2010) și un volum de poezie, Sisteme de fixare și prindere (2016).

Răzvan Țupa (n. 1975) a debutat cu volumul Fetiș (2001). Doi ani mai târziu, cartea a apărut într-o ediție revăzută, sub titlul Fetiș – o carte românească a plăcerii (2003). A mai publicat Corpuri românești (2005) și poetic. cerul din delft și alte corpuri românești (2011). A organizat, între 2005 și 2010, mai multe serii de întâlniri și evenimente având în centru literatura contemporană („Poeticile cotidianului”, „Ateliere relaționale”) și a fost vreme de doi ani redactor-șef al revistei „Cuvântul”.

Daniela Luca (n. 1969) este, din 1998, redactor de carte, editor, consultant știinţific (psihanaliză, psihologie, filosofie, literatură). Cele mai recente cărţi pe care le-a publicat sunt volumul de eseuri de psihanaliză Cuvinte în negativ (2016) și volumul de poezie Intermezzo (2017).

Artur Cojocaru (n. 1999) este poet și fotograf și un participant activ al workshop-ului de scriere creativă „Vlad Ioviță”. A pornit recent la Chișinău Clubul de lectură „Troleibuzul 30”.

Muzică: Ana Toma, Radu Zăgrean

Moderatori: Claudiu Komartin, Anastasia Gavrilovici

Vineri seară, la Muzeul Național al Literaturii Române

       Mi-a prins bine mereu să lucrez cu muzicieni. Am făcut-o cu plăcere, descoperind de fiecare dată câte ceva legat de felul în care pot vibra unele cuvinte și cum trebuie să tacă altele, și din fiecare astfel de întâlnire am ieșit câștigat. Poate nu întotdeauna și textul meu, dar asta e o altă discuție, care nu mai ține atât de posibilitățile poeziei de a se conecta cu muzica, cât despre momentele când două discursuri nu se armonizează în mod ideal. Însă, fie că a fost vorba despre pianul lui Mircea Tiberian (acum mai bine de zece ani, în Groapa de la vechiul Muzeu al Literaturii de pe Bd. Dacia), despre contrabasul lui Andreas Aron (când am lansat, acum aproape șase ani, cobalt și am făcut să răsune Bookfest-ul), despre colaborarea care a durat aproape doi ani cu Bandesnaci și controllerismele lui, despre multele improvizații cu Ana Toma la pian, și în diverse alte combinații, însoțiți de Janos Toth sau de către Delia Andrieș, jam session-urile cu George Pandrea și Radu Mureșan, momentele intense, cu revărsările de energie aduse întotdeauna de flautul lui Matei Ioachimescu, toate aceste momente de întâlnire mi-au prins bine și, în câteva rânduri, m-au catapultat într-o zonă care e pentru un poet destul de inaccesibilă exclusiv prin scrisul său.
       De aceea m-a bucurat invitația de a susține o lectură, vineri 19 aprilie, de la ora 19, la Muzeul Național al Literaturii Române din Strada Crețulescu, în compania lui Alexandru Anastasiu (vibrafon), Fernando Mihalache (acordeon) și Cezar Knihinski (contrabas). E episodul VI al unui proiect organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.