Pe 22 martie, la Chill Pill 2, a fost aşa: un fragment din cele patru ore înregistrate la Tramvaiul 26, în care am fost împreună Bandesnaci, Miriam Toma şi subsemnatul; pentru mine a fost o experienţă uluitoare.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, sâmbătă 5
aprilie 2014, de la ora19:00, la Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6,
sect. 2, București), la întâlnirea cu Dumitru
Bădiţa şi Octavian Perpelea.
Dumitru Bădiţa (n. 1972, Polovragi,
Gorj) a absolvit Facultatea de Jurnalistică la Sibiu şi lucrează de mai mulţi
ani în Televiziunea Română. A publicat volumele de poezie „Unghii foarte lungi şi cumsecade” (2005), „Poeme prerafaelite” (2008), „confesive” (2013), precum şi experimentul „Invitat
la Săvârşin” (2010) şi volumul de note şi comentarii „Faze şi emfaze” (2011). A citit la ediţia a
4-a, din 18 octombrie 2009, şi la ediţia a 28-a, din 31 octombrie 2010, ale
Institutului Blecher. Pregăteşte un volum de proză scurtă.
Octavian Perpelea (n. 1977, Bucureşti) a studiat ştiinţele politice, la
Universitatea Bucureşti, şi încă încearcă să termine o teză despre
naţionalismul cioranian. S-a apucat să scrie după 30 de ani şi a publicat poezii
în „Apostrof”, „Hyperion”, „Steaua”, „Timpul”, „Tiuk” ş.a. Poate fi găsit,
conducând în stare de semiinconştienţă, pe blogul: http://cudriculpecontrasens.blogspot.ro
De pe 2 pe 5 aprilie, la IFB (Bd. Dacia, nr. 77, Bucureşti). Joi seara, începând de la ora 19, maraton de poezie moderat de Svetlana Cârstean & Marius Chivu, cu: Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Alice Popescu, George Floarea, Ştefan Baghiu, Claudiu Komartin.
Claudiu Komartin (n. 1983, București) a publicat Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), cobalt (2013, 2025), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco), antologia Maeștrii unei arte muribunde (2010-2017) (2017, 2018), Autoportret în flama de sudură (2021, 2023), antologia 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (2022) și Inoculare (2022). Volume apărute în traducere: Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen (Korrespondenzen, Viena, 2012), Vrpce potaman za balu mesa (Treći Trg, Belgrad, 2015), Bir Garip Roman (Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015), кобалт (ДА, Sofia, 2017), kobalt (Biuro Literackie, Kołobrzeg, 2022), Οι μετρ μιας ψυχορραγούσας τέχνης (Βακχικόν, Atena, 2025). Din 2009, organizează seria de întâlniri și lecturi publice „Institutul Blecher”, din 2010 este redactor-șef al semestrialului „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher, iar din 2022 redactor-șef adjunct al lunarului „Tomis”.