marți, 26 octombrie 2021

Pe mine să nu contați


Din experiențele trăite în 2013, 2017 și 2018, dar și din entuziasmul relatărilor directe ale participanților de la ediția a IX-a cu care am stat de vorbă, precum și al postărilor din mediul online, FILIT e un festival de literatură foarte mișto, pe bune internațional, pe bune cu public, profesionist făcut, negomos, unde oamenii se simt grozav câteva zile, aflându-se în conturul acela al apartenenței și al temeiului existențial pe care îl confirmă din când în când pasiunea asta pentru literatura împărtășită pe care atâția dintre semenii noștri nu o înțeleg pe cât ne-am dori.
Despre reacțiile grotești de după FILIT ale unora și altora am doar atât de zis: trăiesc o jenă (rușine de rușinea lor mai mult) vecină cu sictirul, care mă îndepărtează de valori pe care credeam că le îmbrățișez și cărora am demonstrat prin tot ce am făcut în viață că le sunt devotat.
Dacă progresismul înseamnă scălămbăiala asta cu aere de justițiarism, shamingul public, calomnia, refuzul oricărui dialog, hăhăiala cu aere de superioritate a unor inși cu discurs de comisari care cred că se pot cățăra în urma defăimărilor repetate pe cadavrele altora (și asta într-o țară căpiată care tânjește după autoritarism și valori ultraconservatoare), atunci pe mine să nu contați.
Nu e nici un secret că resping orice formă de sectarism, precum și conservatorismul trumpist, reacționar și aurifer la modă azi, și asta nu are cum să se schimbe. Dar una dintre cele mai proaste strategii este aceea de a-i ataca pe oamenii care împărtășesc o parte dintre valorile tale (dar nu la literă, nu așa cum ai vrea tu, în totalitate și fără rest), în timp ce păstrezi o tăcere mormântală despre lucrurile cu adevărat greșite, strigătoare la cer care se întâmplă într-o societate cu foarte multe bube în cap. E așa o inadecvare în asta care are toate șansele să îngroape orice inițiativă, orice mișcare ce pornește cu intenții benigne și legitime.
Identificarea greșită a adversarului (dacă nu chiar inventarea lui cu bună știință) și dogmatismul, închiderea în scheme ideologice care nu lasă loc niciunei variante de dialog și de ajungere la un numitor comun reprezintă o serie de erori pe care le-au comis și alții în trecut, cu rezultate dezastruoase. Atât.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu