post-scriptum

răzbesc cu greu printre strigătele eroice ale epocii,

dar tu mă vei răbda cât o să rostesc un koan

ireproductibil printre claxoanele girofarurile și sirenele

ambulanțelor care ne salvează clipă de clipă

*

mi-aș fi scos și ochii dacă așa aș fi putut vedea

ce se ascunde și înflorește în prăbușire

în toate abandonurile și pierderile subite

imaginea de o împovărătoare frumusețe a

găurii negre pe care au fotografiat-o

la o distanță dincolo de orice înțelegere omenească

*

salvarea îndelung așteptată o să vină din ladă,

din lada de zestre-a bunicii,

asta ar vrea ei să mă facă să cred, cât se împrăștie

în noapte cu căștile pe urechi

și libidoul atrofiat ca o glandă arhaică

pe care nu ai decât s-o denunți

*

cu elocvența cu care ți-ai zidi capul

într-un cap străin

*

când acoperi cu cârpe spărtura când îți ții nasul

sau scoți scârbită batista să știi că asta e tot

ce rămâne din mândria stupidă o fosă

plină de căcat centenar nu consolare nici vreun fruct

zemos în care să-ți înfigi dinții

în patria asta care nu e decât un bypass pe o ruină

*

aș vrea să-mi fie puțin teamă pentru ei

să fiu mai ocrotitor măcar cu ceea

ce e aproape de pielea mea

*

nu-mi răspunde: știm amândoi că speranța e scorojită

și s-a retras în reci buzunare de carne aici e ultima

stație a colapsului aici au înlocuit nirvana cu city breakurile

*

pe mine apocalipsa m-a prins în pădure

căutam ierburi de leac pentru nebunia fraților mei —