luni, 9 septembrie 2019

Mariela Griffor


Mariela Griffor (n. 29 septembrie 1961, Concepción) este o poetă și traducătoare bilingvă, stabilită de mai bine de două decenii în Statele Unite, unde este consul onorific al statului Chile la Detroit. Forțată pe vremea regimului Pinochet să se exileze din țara sa natală, a trăit în Suedia din 1985, înainte de a emigra în SUA treisprezece ani mai târziu. Traducătoare a lui Pablo Neruda și Raúl Zurita în limba engleză, a publicat cinci volume de poezie, în engleză și în spaniolă, iar ediții ale cărților sale au apărut în suedeză, franceză, italiană și chineză.


Mariela Griffor


Psihiatru

Dacă îmi amintesc bine, nu am putut să plâng
până ce pruncul nu s-a născut. Voiau să-l împuște.
Am înțeles de ce Manuel Fernandez dorea
să mai stau la spital după naștere.
Nu i-am spus nimic despre bandă.
Nu puteam avea încredere-n el. A trebuit să fiu puternică
pentru copilul meu. Trebuia să merg în altă încăpere
ca să mă mulg și să le las laptele. Suferi de depresie
postpartum mi-a spus înainte să îl împușc, ca pe atâtea alte
voci din capul meu.


Ochii copilului

Copiii aud și văd lucruri pe care
cei mari nu le pot vedea sau auzi, spun oamenii,
iar copilul acesta, intrând deodată în cameră
pentru a o lua-n brațe și săruta
pe bunica lui, Wilma,
nu mă văzuse încă.
Îmi e teamă ca ochii lui să n-atingă
ca o pasăre colibri corneea ochilor mei.
Nu vreau să vadă băltoaca de
veche durere și dragoste ruginită
ce crește în mine,
pânza de păianjen a dezamăgirii mele,
o inimă învinețită care
n-a trecut niciodată peste pierderea lui.
Îmi e teamă de copilul acesta
ce-aleargă pe-aici cu cei doi ani ai lui
plini de franchețe, mi-e teamă să nu mă trădez.
Sunt sigură că ar începe să strige
dacă mi-aș lăsa pupilele să i le atingă pe ale lui,
și toată încăperea m-ar privi
știind că ceea ce vede el e adevărat.
Sunt temătoare și bătrână,
și zi de zi fac zob
amintirea inocenței.
Știu prea multe.
Mintea mea este inutilă.


Moartea în Argentina

L-au găsit pe Mauricio la morgă
cu o etichetă inscripționată neidentificat
prinsă de unul dintre degetele de la piciorul stâng.

Lucky Strike-urile pe care le-am fumat împreună
l-au dat gata în cele din urmă.
E ironic: geniul gigantic nu l-a omorât cu vreun tanc
sau cu modernele M-16, ci cu toxinele unei adicții.

Am împărțit fumul
în numeroase ocazii. De mai multe ori mi-a spus
că ar vrea să împartă cu mine mai mult decât atât și chiar
o dată a vrut să știe dacă fumez în pat după ce
fac dragoste. Am tușit luată pe nepregătite
însă i-am dat un răspuns: Uneori da,
i-am zis, alteori beau apă de la robinet.
Am fost mai banală decât fantezia pe care o avea cu mine.

Poate că doar poeții se pot înțelege unul pe celălalt,
chiar și poeții de doi bani au altă limbă. E ca și cum
cuvintele ar fi inventate numai pentru aceia care le iubesc.
Am fost odată la film amândoi: am văzut Jules et Jim al lui François Truffaut.


traducere de Claudiu Komartin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu