luni, 20 mai 2019

alegorie


am capul vălurit și inima-mi vâslește-n sens contrar.
ieri noapte am visat un dumnezeu cu cheiță,
pierdut printre ruinele de la caliacra.
grupuri de turiști asiatici treceau pe lângă el,
ba chiar și prin el, fără să-l bage de seamă.
era, ce-i drept, un dumnezeu mititel,
neglijabil,
aproape o stârpitură
și zeci de orci albe se izbeau cu putere de diguri,
punându-i la încercare încremenirea.
rele. zeflemitoare. îngrășate peste măsură.
(ce căutau orcile alea în marea cea mai puțin înzestrată
pentru imanență? ce căutam eu acolo,
în ora senilă a înserării, când nimeni nu mai are putere
decât să urmărească valurile
îndoliat și filial?)
chipul mi s-a desprins de corp, a plutit ațipit
și s-a lipit de cheiță, ca o-nvelitoare murdară și hărtănită
pentru vremurile în care oamenii mai simt
doar cu ceafa.
m-am trezit cu urechile țiuindu-mi
și cu gândul să merg de îndată și să-l iau de acolo
pe dumnezeul cel singur și pricăjit,
să-i întorc cheița
sau poate să îl ascund de toți și de toate,
în sertarul în care tata își ținea cureaua
și decorațiile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu