Chief Powhatan își găsește nașul

Credeai că a fost greu pân-acum?
Șefule, uite că trecură flăcăii lui Vlașin
și ai simțit pe pielea ta ce ușor
ți se pot smulge penele de pe celebra
ta chică pana-corbului
și cât îi ia unui băietan de
șapte ani să ți le înfigă în cur.
Crezi că de acum are să fie mai bine
de atât? Mai gândește-te.
Știu că ești doar o figurină de plastic, o
imitație grosolană a unor oameni în carne și oase
care nu mai există de când
a dat peste ei veselia crâncenă a
cuceritorilor Lumii Noii. Nici nu știu de ce îți
vorbesc așa, cred că de fapt
îmi vorbesc mie.
Cazinourile din preerie cu care i-au otrăvit
pe ai tăi prosperă, iar între noi
e un tunel prin care aș vrea
să trec cu toată rasa mea
mincinoasă și trădătoare
cu toată rasa ta de
catran și de plastic
către craterul ăla din lună
în care ne vom cuibări amândoi
un copil și indianul lui pe fața întunecată
despre care ne-au vorbit
până la sațietate
pe splendidele benzi de magnetofon
un copil și indianul lui credincios, în sfârșit
prăbușiți în somn,
în uitare. În sfârșit, Șefule,
în sfârșit!