miercuri, 22 august 2012

Emil Botta, Întunecatul April


Emil Botta (1911-1977)

La 18 ani eram îndrăgostit de ritmul poeziei lui Emil Botta, de noblețea și de gesticulația fastuoasă pe care le găseam în versurile din Întunecatul April, carte la care mă întorc uneori, cu un ochi, azi, ceva mai critic, dar în care găsesc mereu lucruri de o mare frumusețe (și originalitate) de care nu dau la nici un alt autor român ca la actorul și poetul Emil Botta. La 75 de ani de la apariția acestui volum prin care își face intrarea una dintre cele mai interesante personalități artistice din România secolului trecut, Întunecatul April ar merita redescoperit pentru substanța sa vizionară și pentru muzica enigmatică pe care o conține.



Ordin

Să mă refugiez în cortul pădurii,
Întunecatul April e pe urmele mele,
zornăitoare lanțuri târăște
și un cuțit în mâini să mi-l înfigă în coaste.

Cai verzi, purtați-mă repede ca fulgerul,
izbăviți-mă de rău, de harapnicul groazei,
mi s-a făcut părul măciucă, pielea e o năframă de sânge,
fuga, fuga
prin ploaia de sânge, ud leoarcă,
doar voi ajunge la sfântul așteaptă.

Ia-mă la tine în trib,
îi strig ca din gură de șarpe,
dă-mi simbrie amară, amară,
fă-mă calfă de înger, zelosul tău scrib.

N-am defăimat niciodată amurgul și tăcerea
care sosesc hămesite din peșteri, din grote,
dar acum le insult și iară și iară le strig:
Vulpilor, vreți să-mi las pielea pe-aici amanet?

Și Întunecatul April se face mai subjugător, mai tiranic,
acum mă va lua în primire năstrușnicul alai,
acum îmi va săgeta cu o floare umărul
și-mi va porunci laconic: stai.



Remember

Ce departe ești, întunecata mea iubită,
prin pereții odăii te văd ca prin sită,
și te-aud chemându-mă ca din altă planetă
și-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ți aud vocea suind treapta nopții, și suind în zi,
să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Da, e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aieve în cereasca oglindă
și în părul meu stele să se stingă și să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrățișarea mea te va face să suferi
aducându-ți aminte, nu, să nu te superi.



Domnul Amărăciune
"...și steaua se numește Amărăciune..." (Cantemir)

Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinși, zâmbind ușor.

E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata.

Dansați în cete un joc galant, cântați, lăute,
arcușuri seci, viori pustii, de ce stați mute?

Dar te întreb, iubitul meu, ce ai la frunte?
Amărăciune m-a luat de mână și m-a condus peste o punte.

Dar te observ, iubitul meu, ce palid ești.
Amărăciune, urând viața, mi-a spus în șoaptă: "Să te ferești..."

Dă-mi pălăria, bastonul, masca, dă-mi și mănușile,
e cam târziu și de-am să ple, cerniți oglinzile, închideți ușile.

M-așteaptă afară, sub steaua rară, un echipaj...
Noaptea se umflă, clopoțeii-și scutură și uite cum flutură argintiul penaj.



Fantasmagoria

Stele ascunse în telescop,
întorceți-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare un oier.

Priviri, la matcă vă-nturnați
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut cere să-i redați
luna și soarele.

Melci, reintrați în cocioabe,
cenușă, revino în focuri și-n vetre,
copaci, întorceți-vă în muguri, în boabe,
și voi, oameni, în pietre.



Portret

Ridică-te din jilț, tată,
o, ce mare te-ai făcut,
ți-a crescut barba imensă,
de nu-mi spuneai Emil, nu te-aș fi cunoscut.

Și mâinile tale sunt pline de pământ, de ceață...
Cum ai ajuns aici dintr-o noapte fără hotare?
N-ai găsit pe acolo un ac și un fir de ață
ca să-ți coși haina și desfundatele buzunare?

Subterani, de ce i-ați ros ghetele?
De ce i-ai spart sticla ochelarilor, tu argilă?
Noapte, de ce i-ai topit pe buze
veninoasa pastilă?


Emil Botta, Întunecatul April,
Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol II", 1937

3 comentarii:

  1. Daa...daa...da..."Cavalerul cu melc de aur"

    RăspundețiȘtergere
  2. Emil Botta nu a fost singur niciodată!El era un artist unic.

    RăspundețiȘtergere
  3. L-am adorat. Toată adolescența mea.

    RăspundețiȘtergere