duminică, 3 iulie 2011

ca un poet dintr-un film coreean

în după-amiaza aceea am stat
cu un animal tulbure-n piept
pe una din băncile de la universitate
şi totul în jur îmi şoptea că ratasem
iar mâinile mele aşezate pe genunchi
spuneau o povestioară tristă de acum cinci ani

(nu mai avusesem nici un vis de luni bune
şi oricât aş fi încercat
nu mai păcăleam pe nimeni că aş fi un băiat rău).

se lăsa seara. pe cer se vedeau luminiţe
poate se anunţa ceva, I couldn't care less.

lângă fântână, doi porumbei grăsuţi
trezind imaginea sânilor tăi într-o dimineaţă:
te priveai în oglindă
cu părul puţin ciufulit şi cu zâmbetul acela
în stare să mă facă să-mi doresc
să fiu unul dintre oamenii buni care hrănesc porumbei.

stăteam pe bancă, lângă mine ceva sclipea în fântână,
oameni treceau, se strângeau în braţe,
se despărţeau
şi eu eram trist ca un poet dintr-un film coreean
gândindu-mă că tu trebuie să pleci
şi norii sunt atât de frumoşi


9 comentarii:

  1. era faina si melodia...

    RăspundețiȘtergere
  2. era faina si poezia... care nu mai este!

    RăspundețiȘtergere
  3. dovedeşte-o :)

    hai că glumeam. marş de-aici înapoi în anonimat ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. ...zise el/ea in identitatea goala :)

    RăspundețiȘtergere
  5. din poemele mele

    unu plus unu fac doi
    un nord coreean
    statea pe-un mușuroi

    o furnică
    două
    trei
    reveneau în mileniul trei

    coreeanul amuți
    și din colb el auzi
    marș de-aci, marș de-aci
    nu ațipi

    de foame...

    RăspundețiȘtergere
  6. care dintre ele? spuse Elleonora

    RăspundețiȘtergere