duminică, 12 decembrie 2010

Scrisoare neagră


"şi-atunci mă voi prăbuşi unde zac
şi te voi iubi cu mişcări de insectă"

(Ionel Ciupureanu)


Ai grijă de tine dragostea mea
nu te îndepărta de fereastră nu o acoperi cu un urlet
cineva îmi rostogoleşte capul pe scări

joacă-te cu mine doar
de dragul lamei subţiri ca o flacără

scrie-mi ceva ilizibil ceva inuman
din neputinţă
m-ai fi putut răsturna în găleată

fii răbdătoare împleteşte-ţi părul şi cântă
în gândurile mele ai ascuns ce e mort

şi fă ceva cu sângele meu
lipeşte-l pe furiş de zidurile înalte

ai grijă de tine umblă respiră cum ai fost învăţată
bucură-te de ce-i destrămat
eu te aştept cu tot corpul
calm răbdător

ca pe-un scalpel

de câteva nopţi mimez răzvrătirea
şi mă ploconesc la organele mele şi la ura mea
să uit ce fac oamenii când sunt gata

sub pajişte o să învăţ să alerg
şi să râd

că au lăsat şi guri
acolo-n pământ.

3 comentarii: