miercuri, 9 decembrie 2009

Către mare

Când am văzut pisica aceea agonizând,
cu picioarele neputincioase
cu gura schilodită de un rânjet straniu,

m-am întrebat cum vor arăta la sfârşit
gurile noastre
dragostea mea

gurile noastre senzuale şi lacome
contorsionându-se şi zvâcnind, decepţionate,
în noaptea adâncă

am vrut să mă urc în primul tren către casă
dar eram deja acasă
şi viitorul părea o floare absurdă

alunecând pe râu, către mare.

15 comentarii:

  1. "Când viermii te vor roade cu sărutări haine
    Atunci, frumoaso, să le spui şi lor
    Că am păstrat esenţa şi formele divine
    Şi duhul descompusului amor".
    Baudelaire
    Dar îmi pare atât de de, atât de...nepisicesc...nu, nu...

    RăspundețiȘtergere
  2. Postarea hiperemoţională de ieri era un "strigăt" despre cât de nedrept şi de neînţeles este cu noi, oamenii, pisicile, floarea absurdă ce va fi înecată, şi toate vietăţile pe acest pământ. Citind adevărul poemului, am ţinut "doliu" mai bine de două ore, sfâşiere urmată de o la fel de ciudată frenezie.
    Singura fericire neumbrită posibilă este să crezi în reînvierea trupurilor. This is the "one way ticket to the blue", home, sweet home. Această călătorie face totul inteligibil. Dovadă că acum pot să mă exprim altfel decât prin aluzii culturale stângace,al căror mesaj sună exact pe dos de ceea ce vrei să spui.
    XXM

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte bine m-ai nimerit cu dedicatia ! si ma bucur intotdeauna cand gasesc poezii ca ale marianei marin, sau ca ale tale! succes si inspiratie in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte psihanalizabil.si foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  5. asta cu florile plutind pe rau catre mare sau nu cred fara a fi f sigur ca am citit-o si la ruxandra novac; mi-e lene acum sa caut

    dar poezia e frumoasa, n-am ce zice

    RăspundețiȘtergere
  6. contaminări inevitabile... cred că aşa se întâmplă cu poeţii şi poemele care ne plac şi pe care le ţinem minte cu anii...

    RăspundețiȘtergere
  7. frumoasa eschiva - nu strica nici modestia uneori

    RăspundețiȘtergere
  8. m-ai făcut curios, aşa că am căutat - la Ruxandra Novac e "un câine înecat, plutind în jos, pe râu" (sper să citez exact), iar poemul acela e, într-adevăr, foarte reuşit. dar cred că aici e puţin altfel (deşi e posibil ca imaginea aia să-mi fi rămas de atunci). cât despre modestie - eu cred într-o atitudine care să împletească modestia şi orgoliul, conştiinţa valorii şi încercările continue de a-ţi înfrânge vanitatea. şi uite cum devin eu, provocat de comentarii, un moralist :)

    RăspundețiȘtergere
  9. pe râu, către fluviu, poate? sau către deltă?
    c'mon, man..

    RăspundețiȘtergere
  10. @scolioza: citeşti poezia ca un inginer

    RăspundețiȘtergere
  11. Superb, când te gândeşti, patetic (fără de limbajul metateoretic)câte râuri de lacrimi se revarsă direct în mare, de fericire, sau de disperare, fără să mai treacă prin e-fluvii sau diluvii...

    RăspundețiȘtergere
  12. "am vrut să mă urc în primul tren către casă
    dar eram deja acasă
    şi viitorul părea o floare absurdă

    alunecând pe râu, către mare. "

    Mi se par geniale aceste versuri, ma simt si eu in Casa Dragostei citindu-le...bravo!

    RăspundețiȘtergere