miercuri, 7 ianuarie 2015
Rebarbor
Proiectul „Rebarbor” vine din marea mea admiraţie pentru proza lui Alexandru Monciu-Sudinski, scriitorul atât de puţin cunoscut care a scos doar trei cărţi, dintre care prima, Rebarbor (1971), cred că e o capodoperă a prozei scurte româneşti din comunism (dar despre asta au avut contribuţii critice serioase oameni care ştiu mai multă carte şi care au săpat prin ruinele literare ale anilor '70 mai mult decât mine). Ca proiect sonor de recuperare a câtorva pagini (proze) inegalabile ale lui Sudinski, „Rebarbor” a pornit la sfârşitul anului trecut, când am şi publicat, în semn de admiraţie pentru Sudinski (care a împlinit sau ar fi împlinit 70 de ani în 2014, nu mai ştie nimeni nimic despre el, acum se pare că e pustnic pe un fiord din nord, adevăratul nord) o proză din volumul deja menţionat (şi anume „Documentar”) în numărul 14 al revistei „Poesis internaţional”. I-am contaminat şi pe prietenii mei muzicieni, Ana (Miriam) Toma (pian) şi János Toth (chitară bass), să facem asta, un proiect sonor (nu-ndrăznesc să zic muzical, fiindcă mi se pare foarte poetic în multe privinţe, iar eu nu sunt muzician), o încercare pornind de la textele uluitoare ale lui Sudinski, pe care eu le glăsuiesc, interpretez, spun, psalmodiez exact aşa cum le simt. Cam aşa arată un fragment din încercările noastre de început. Improvizăm mult, eu mai mult cu instinctul, ei cu compoziţia, peste toate plutind duhul a ceva foarte viu şi adevărat după mai bine de patruzeci de ani. Poate o ieşi ceva din asta, care să ne vindece dorul de Chill Pill :), proiectul pe care îl pornisem cu Bandesnaci la sfârşitul lui 2013. Eu în urma acelei întâlniri am avut de învăţat multe, şi de tras de mine în direcţii în care nu mi-aş fi imaginat că voi ajunge. Deocamdată suntem aici, şi am vrea să le atragem şi altora atenţia asupra lui AMS şi a unicatului care e, rămâne cartea Rebarbor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Începutul mi se pare promiţător! Mult succes!
RăspundețiȘtergereUnde pot gasi volumul sau de debut? In biblioteci vad ca nu exista asa ceva. :)
RăspundețiȘtergere