sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Trei poeme de Gelu Diaconu

citite de mine din volumul Resurse interioare (Ed. Marineasa, 2012)



Îmi încep anul (afectiv și, prin urmare, și blogeristic) cu câteva poeme dintr-o frumoasă (și depresivă) carte de poezie de anul trecut, Resurse interioare a lui Gelu Diaconu, despre care am mai vorbit cu ocazia lansării pe care am organizat-o în septembrie la Institutul Blecher, unde Gelu a avut câteva momente în care a fost el însuși at his best și a arătat că este unul dintre poeții biografiști adevărați de azi. Desigur, despre Resurse interioare nu s-a prea scris, volumul de la Marineasa având înaintarea lentă și sinuoasă pe care a trăit-o și prima sa carte de poeme, Antipoeme (despre care am scris atunci câteva rânduri). Ceea ce înseamnă că, și de data asta, poezia își face loc pe nevăzute printr-o lume gălăgioasă și dezolantă pe care, citindu-l, cred că G.D. o cunoaște de-acum destul de bine  și cu care îi doresc să se împace într-o bună zi.


7 comentarii:

  1. cele trei poeme sunt într-adevăr profunde. totuşi cred (să mă ierţi): spun mai multe despre tine decât despre autor, dar greşesc, doar nu tu le-ai scris, nu?
    un an bun şi multă sănătate.

    RăspundețiȘtergere
  2. mulţumesc f mult Claudiu
    îţi doresc să ai un an bun, cu multă poezie bună

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place mult volumul lui Gelu. Un poet foarte bun, dublat de un om minunat. Sper sa-l regasesc in Cele mai bune poeme din 2012.:)

    RăspundețiȘtergere