Îmi încep anul (afectiv și, prin urmare, și blogeristic) cu câteva poeme dintr-o frumoasă (și depresivă) carte de poezie de anul trecut, Resurse interioare a lui Gelu Diaconu, despre care am mai vorbit cu ocazia lansării pe care am organizat-o în septembrie la Institutul Blecher, unde Gelu a avut câteva momente în care a fost el însuși at his best și a arătat că este unul dintre poeții biografiști adevărați de azi. Desigur, despre Resurse interioare nu s-a prea scris, volumul de la Marineasa având înaintarea lentă și sinuoasă pe care a trăit-o și prima sa carte de poeme, Antipoeme (despre care am scris atunci câteva rânduri). Ceea ce înseamnă că, și de data asta, poezia își face loc pe nevăzute printr-o lume gălăgioasă și dezolantă pe care, citindu-l, cred că G.D. o cunoaște de-acum destul de bine – și cu care îi doresc să se împace într-o bună zi.
Un an nou fericit!
RăspundețiȘtergereLa multi ani cu poezie !
RăspundețiȘtergerebravo, fain
RăspundețiȘtergerecele trei poeme sunt într-adevăr profunde. totuşi cred (să mă ierţi): spun mai multe despre tine decât despre autor, dar greşesc, doar nu tu le-ai scris, nu?
RăspundețiȘtergereun an bun şi multă sănătate.
mulţumesc f mult Claudiu
RăspundețiȘtergereîţi doresc să ai un an bun, cu multă poezie bună
cu drag, Gelu. să-ți fie bine
RăspundețiȘtergereImi place mult volumul lui Gelu. Un poet foarte bun, dublat de un om minunat. Sper sa-l regasesc in Cele mai bune poeme din 2012.:)
RăspundețiȘtergere