ceva esențial despre vise

(revizitat, revizuit, remiruit)

era o vreme când voiam să scriu ceva esențial despre vise afară ploua întruna pe la mesele lor poeții ironici țopăiau sub stropii mari țopăiau ca lăcustele iar în cămăruța unde îmi făceam veacul somnolența rănea și cele mai simple gesturi trăiam cu impresia că văzusem totul și tristețea atârna ca o blană pe care ți-e ciudă să o atingi dar în vis e întotdeauna altfel în vis e ca-n poezie nu știi niciodată dacă ți se va deschide parașuta poate că de aceea îmi doream atât de mult să devin un adormit autentic să mi se întâmple totul ca unui personaj al lui fântâneru care nu putea sta locului și totuși despre vise nu pot spune nimic am încercat am contrafăcut amintiri și senzații credeam că le pot muta dincoace nu au ieșit decât niște grefe pe care cealaltă lume (aceasta) le-a respins jignită ca o îngrijitoare urcată pe scaun ce nu se mai oprește naibii din țipat și aruncă cu papiote înspre șoricelul curios care-a intrat pe furiș în salon și adulmecă și ascultă și se uită în toate părțile și ochii lui par de pe altă lume așa că visează estera visează nimeni nu îți va putea lua asta dar să nu arăți ce ai găsit acolo nimănui