Poem pentru cei de pe urmă (fragment)

„Am prevăzut atât de clar înfrângerea.

Mâna care ține barosul și acționează armele

e aceeași mână care poate cânta o sonată

mult după ora închiderii

într-un hotel ruinat în care
se strâng ultimii supraviețuitori.

Și mâna care stabilește programul de lucru al morții,

cea care porționează pentru toți suferința

e aceeași mână strânsă ca o gheară

care a scris

In my beginning is my end.

Iar apoi afli că în filmul ăsta nu există sfârșit.

Vine cineva și te trezește cu o palmă la realitate

și-ți spune: nu ai nici un motiv să te sperii,

pentru că nu vor vedea apocalipsa decât

cei care și-au făcut creierul zob

metodic

mai degrabă dintr-un impuls practic,

apoi schizofrenii și autiștii,

deliranții, toxicomanii, cei care singuri

se trag înspre mlaștini.

Și aproape că adormi împăcat.”