Colaj (pentru cei de pe urmă)

Planurile generoase ale marilor oameni, energia inginerilor sociali,

respingerea mentalităților retrograde

nu au folosit la nimic.

Progresul s-a dovedit o vorbă goală,

un instrument secular de manipulare.

Atâta timp cât nici o nevoie fundamentală, concretă

nu este nesatisfăcută,

a avea și a nu avea e totuna.

Mai întâi au inventat materiale trainice

care să reziste la acțiunea timpului,

apoi au inventat arme sofisticate care să le facă

una cu pământul.

De la un an la altul, gropile de gunoi au crescut

înfricoșător, au devenit munți cu povârnișuri murdare

și ravene toxice. Nimănui

nu i s-a părut că ar fi ceva greșit în asta.

Discuțiile formale, negocierile, dezbaterea dură

pentru Marile Chestiuni ale Timpului nu folosesc la nimic.

Au fost întâlniri și planuri, promisiuni ferme, bugete,

idei revoluționare care nu au condus la nimic: lumea

și-a urmat cursul ireversibil.

Au transformat peisajul construind autostrăzi și tuneluri,

poduri, zgârie-nori și, pentru orice eventualitate,

buncăre, săpate tot mai adânc

către centrul pământului.

Operele complete ale lui Whitman nu au folosit la nimic.

Accentele puse pe schimbarea subtilă nu duc nicăieri.

Epictet avea dreptate:

imaginația e cea care durează cel mai mult.

După atâția ani ar trebui să ne fie clar că

implicarea nu folosește la nimic

și nici refuzul nu folosește la nimic.

Nihilismul e la fel de inutil ca îmbrățișarea

ideologiilor pentru care oamenii se agită dintotdeauna

înnebuniți.

Organele artificiale nu folosesc pe termen lung la nimic.

Noi, oamenii, am făcut milioane de vorbe

și le-am scris peste tot crezând că ne vor aduce împăcarea

dar nici asta nu a folosit la nimic.

Și când scrisul nu a mai fost de ajuns, au început excavațiile.