„Frânghia înflorită continuă şi, cumva, încheie « saga familială »,
în centru cu aceleaşi personaje: tatăl (« mortul iubit »), soţia (Camelia) şi
fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viaţa casnică, vise
serafic-atroce, amintiri, meditaţii asupra poeziei, excursuri în/ discursuri
despre « lumea de dincolo », într-o formulă care este, deja, « marcă
înregistrată Radu Vancu ».
Idilicul şi grotescul, ironia
disperată şi burlescul, cruzimea şi delicateţea, limbajul colocvial, cel
parabiblic şi cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant şi notaţia
imediatului generează un univers pulsatoriu, a cărui « pneuma » e dorinţa (şi
posibilitatea?) de a fi fericit.
Radu Vancu se distanţează atît de
poezia « mizerabilistă », a desperados-ilor de cafenea, cît şi de cea zis
neoexpresionistă, a (pseudo)ruralilor rătăciţi prin crîşmele marilor oraşe. Mai
exact spus: se detaşează din « plutonul douămiist », impunîndu-se ca unul
dintre cei mai importanţi poeţi români de azi.”
Alexandru Muşina
„O carte scrisă
impecabil, în deja binecunoscuta tehnică
Vancu.
O carte generoasă
şi intransigentă (doar poezia e artă de
familie, nu?).
O carte cu care să-ţi pipăi întruna inima fericită, cu
delicateţea unui elefant tânăr zdrobindu-şi liniştit craniul cu trompa.
O carte extrem
de emoţionantă.
O primă mare carte de poezie pe care o dă generaţia noastră.”
Dan Coman
„Frânghia înflorită este o carte de
splendide poeme expiatoare pe care nu le pot apropia, ca amploare a conștiinței
poetice, decât de poezia lui Virgil Mazilescu și de cea a lui Cristian Popescu.
Oniricul zdruncinător din Caiet de
caligrafie și de citire sau stranietatea înduioșătoare și captivantă din Familia Popescu stau, în Frânghia înflorită, sub semnul acelui
vers extraordinar al lui Mazilescu (ce catalizează parcă, peste un veac, versul
eminescian): « te-am sărutat eu mortul ». Nu e nimic fals și nu e nimic glorios
în împăcarea ce se așterne peste paginile acestui album de familie cumplit și feeric la capătul căruia regăsesc,
alături de Radu Vancu, o mare liniște îndoliată, speranța și mângâierea de după
dezastru.”
Claudiu Komartin
