miercuri, 26 septembrie 2012

Dmitri Miticov la Casa de Editură Max Blecher



Casa de Editură Max Blecher anunță apariția în colecția Plantații
a volumului de poezie Dmitri: uite viața, de Dmitri Miticov.


„Mircea Ivănescu îmi spunea, după ce văzuse City of Angels, că Nicolas Cage joacă, atâta vreme cât trebuie să întruchipeze un înger, ca şi când ar avea faţa ecranată de un perete gros de sticlă. Aşa încât emoţia genuină a îngerului care se îndrăgosteşte ajunge la noi intensă, dar rece. Ca şi îngerul jucat de Cage, şi Miticov interpune între emoţiile violente ale copilăriei recuperate afectiv şi noi – ba chiar între emoţiile lui şi sine – o placă transparentă cu menirea de a le diminua temperatura afectivă. Deseori, placa aceasta capătă concreteţea rece a monitorului: « Au fost zile întinse la umbra unor sentimente puternice / pe care le-am tras după noi peste tot / pînă cînd a venit depresia să facă din ele / un videoclip pus pe facebook ». E drept, prefer poemele în care, pe neaşteptate, ecranul dispare, iar dialogul cu imaginea tatălui dispărut (marele înger absent al acestei cărţi) transmite direct emoţia, cu forţa unui punch în stomac: « Sunt zile în care nu mă gîndesc la tine deloc, / dar ele trec repede şi imediat eşti aproape din nou / şi atunci creşte în mine bucuria / celui care îşi mişcă degetele de la picioare prin aer / cînd simte vîntul dimineţii înfăşurîndu-le / înainte de a deschide ochii / să-şi privească picioarele amputate ». Cu astfel de punch-uri câştigă boxerii de top meciul.” (Radu Vancu)


„Succesul de care s-au bucurat textele lui Dmitri, încă înainte ca ele să fie strânse într-un volum, ţine de capacitatea acestui autor de a pune în scenă o lume, şi mai puţin o semnătură. « Ne-au spus disperare şi frică / şi am început să căutăm sinonime şi rime, / dar într-o zi mîinile rămîn suspendate / deasupra tastaturii, / creierul trimite comenzi în direcţii greşite / şi nici măcar nu ştim / cît ar putea să dureze » scrie Dmitri atunci când are nevoie de un punct de pornire (sau de încheiere) pentru jocul său existenţial. Dar greutatea versurilor sale vine din echivalenţele pe care el reuşeşte să le creeze între secvenţele îmbibate de realitate şi momentele de conceptualizare a afectivităţii, cum se întâmplă în fragmentul pe care tocmai îl pomeneam, dar şi în aceste perechi de versuri de 15 şi 16 silabe: « şi se sparge în puncte şi linii albe şi alte / semnale trimise cu scopul precis de a şterge / fotografia unui bărbat care-şi ţine copilul / de mînă pe terasa unui bloc de zece etaje. » În plin crepuscul al vedetismului de toate felurile (inclusiv poetic), Dmitri Miticov este una dintre puţinele voci care reuşesc să mute accentul de pe cultul semnăturii pe expresivitatea felurilor de poezie din care suntem constituiţi fiecare dintre noi.” (Răzvan Țupa)


Dmitri Miticov (n. 1980, Târgoviște) a publicat volumele de poezie Efectul de peliculă (2006) și Numele meu e Dmitri (2010), prin acest al doilea volum autorul asumându-şi biografia ficțională a poetului basarabean Dmitri Miticov, din Dubăsari, care a luat naștere pe internet în 2007. Trăiește la București. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu