Am lăsat să treacă o zi de la momentul lansării, în club A, a volumului. A fost bine, neaşteptat de bine (aş spune că sunt încă entuziasmat şi plin de încredere - uraţi-mi să mă ţină!) după incertitudinile care au însoţit câteva zile bune această întâlnire. Lume multă şi frumoasă (mai mult de 50 de oameni, numai unul şi unul), 30 şi ceva de cărţi care s-au îndreptat (simt) către cine trebuia (na, uite că poezia se poate vinde), prieteni buni, muzicieni, artişti şi scriitori dragi care au venit, câţiva de tare departe (Grigorenko, tăcutule, n-o să uit gestul ăsta). Nora Iuga s-a ridicat, ca de obicei, la înălţimea scrisului ei, Cosmin Ciotloş a fost, în cuvinte puţine, inteligent şi substanţial, iar Răzvan Ţupa un moderator sigur pe el şi în largul lui chiar şi când discuţia mai începea să lâncezească. Le mulţumesc tuturor şi promit că blogul ăsta va fi în continuare aici, pentru
Un anotimp în Berceni şi ipostazele lui viitoare.
(Au fost şi două interviuri - primul la Radio Europa Liberă, cu Dumitru Crudu, care mi-a spus că măcar în cercul de poeţi tineri basarabeni din cenaclul pe care-l conduce, cartea a plăcut şi şi-a făcut, în apriliele tulburat de la Chişinău, prieteni; al doilea - la Radio România Cultural, cu Anca Mateescu, difuzat chiar la ora (sâc!) lansării de la Poeticile cotidianului.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu