„Müde ist
deine Haut,
dein Fleisch,
von dem,
was so lebt.”
Rolf Bossert
Adia răcoros,
ridicând
în răstimpuri
colțurile feței de masă
pe care zăceau toropite gardenii și cale –
ne pândeam unul
altuia colții
printre care se scursese saliva
amestecată cu sirop
de melasă
cât făcusem cu
mișcări studiate să
clinchetească tacâmuri,
să se răstoarne
paharele nu de tot goale
în vânticelul iscat dinspre golf.
Am privit într-acolo,
spre fictiva
lotcă destinată să ne
ducă departe
(am fi vrut s-ațipim
ca să nu mai murim),
unul din noi a șoptit visător
terțina sinucisului
Rolf: sufletul lui
pătimaș și voyeur părea a pluti pe aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu